Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, decembrie 17, 2017
Sunteți Aici Home » SĂNĂTATE » 10 MITURI demontate despre LIPOSUCŢIE!

10 MITURI demontate despre LIPOSUCŢIE! 

material liposuctie

Corpul este templul sfânt al sufletului. Imaginea pe care o avem despre noi ne ajută să ne construim relaţiile cu ceilalţi. Este necesar să ne respectăm pe noi înşine şi să fim mulţumiţi de ceea ce vedem în oglindă pentru a fi fericiţi şi a ne simţi bine în propria piele. Liposucţia sau lipoabsorţia este operaţia estetică prin intermediul căreia sunt îndepărtate depunerile de grăsime din diferite zone ale corpului: bărbie, gât, coapse, fese, şolduri şi abdomen.

În zona adipoasă respectivă se introduce o canulă printr-o incizie de maxim şase milimetri. Aceasta este cuplată la un aspirator chirurgical, iar orificiile cu care sunt prevăzute canulele permi absorbţia grasimii. La început, are loc fluidizarea straturilor de grăsime prin injectarea unor substanţe speciale, urmând ca ulterior acestea să fie absorbite.

Manevrarea canulelor se efectuează astfel încât prin intermediul unei incizii să fie aspirată o suprafaţă cât mai mare, nu doar stratul superficial (aspiraţia trebuie să fie cât mai profundă!). După finalizarea procedeului, lichidul care se acumulează în zonele asupra cărora s-a acţionat trebuie evacuat prin drenele fixate în zonele respective.

Cea mai populară liposucţie – cea abdominală

De ceva timp, vă gândiţi să vă faceţi o lipoaspiraţie, dar vă temeţi sau nu ştiţi exact dacă ar fi potrivit acest procedeu pentru dumneavoastră? Probabil aţi auzit tot felul de poveşti despre subiectul liposucției, însă nu știți exact ce anume este cu adevărat important de știut despre această operație estetică.

Iată câteva dintre cele mai des întâlnite mituri privind liposucția:
1. Operaţia de liposucţie este un proces prin intermediul căruia pacientul slăbeşte.
Fals! Prin acest procedeu, într-adevăr, sunt îndepărtate depozitele de grăsime, dar asta nu înseamnă, în niciun caz, că liposucția înlocuiește, de exemplu, o cură de slăbire. Reducerea greutății pacientului este dată doar de cantitatea de țesut adipos îndepărtată iar esteticienii recomandă ca pacienții să aibă o greutate stabilă în momentul în care hotărăsc să recurgă la liposucție.

2. Intervenţia efectuată poate îndepărta celulita.
Greşit! Această operaţie nu va avea niciun efect asupra celulitei, ci doar asupra straturilor de grăsime depuse în diferite zone ale corpului. Aşadar, dacă înainte de acest procedeu vă confruntaţi cu celulita, cu siguranță veţi avea această problemă şi după operaţie.

3. Grăsimea se va depune în altă parte.
Chirurgii plasticieni aud foarte des acest mit. Chiar dacă celulele de grăsime cresc în mod uniform, vor fi mai puţine în părţile corpului în care a fost efectuată liposucţia.

4. Pacienţii obezi sunt cei potriviţi pentru această procedură.
Fals. Liposucţia abdominală nu trebuie privită ca un tratament împotriva obezităţii. În cazul în care persoana care dorește să recurgă la lipoaspirație este supraponderală, se recomandă să ţină o dietă şi să facă multe exerciţii zilnic. Ulterior, se poate apela la acest procedeu pentru depozitele care nu se pot îndepărta prin sport şi prin regim alimentar.

5. Lipoaspiraţia este doar pentru femei.
Nu este adevărat. Într-adevăr, femeile tind să fie mai preocupate de aspectul lor fizic decât bărbaţii, dar acest lucru nu înseamnă că ei nu pot apela la o astfel de intervenţie.

6. Este indicată eliminarea cât mai multor rezerve de grăsime.
Dimpotrivă! Este indicat să se elimine cât mai puţină grăsime, nicidecum prea multă. În prima situaţie avantajul este că procedura se poate corecta, în schimb, în cea de-a doua, cu greu se mai poate repara o zonă a corpului de pe care a fost îndepărtată prea multă grăsime. Aşadar, în niciun caz acest mit nu e valabil.

7. Imediat după operaţie vă puteţi relua rutina zilnică.
Fals. Ca în cazul oricărei alte intervenţii de natură medicală, și pentru liposucție este necesară o perioadă de recuperare şi trebuie respectate cu stricteţe indicaţiile specialistului pentru a evita apariţia complicaţiilor.

8. Rezultatele sunt identice în majoritatea cazurilor.
Fiecare persoană este unică şi diferită, aşadar este normal ca rezultatele să difere de la caz la caz. În unele situaţii, recupararea se face mai rapid, în timp ce în alte situaţii este un pic mai lentă.

9. Sunteţi prea în vârstă pentru efectuarea acestei operaţii.
Vârsta maximă nu trebuie să fie şi nu este un criteriu pentru acest procedeu. Cea mai importantă condiţie este starea de sănătate a pacientului. Însă, este necesar ca acesta să aibă aşteptări realiste – cu cât vârsta este mai înaintată, cu atât pielea îşi pierde mai tare din elasticitate.

10. Operaţia de liposculptură este mult prea scumpă.
Nimic nu poate fi prea scump atât timp cât investiţia chiar merită, mai ales dacă luăm în calcul gradul de dificultate al procedurii. Doar un specialist poate efectua o astfel de intervenţie, îmbunătăţindu-vă considerabil imaginea.

Cât costă o operaţie de liposcuţie? Preţurile acestei intervenţii variază în funcţie de tipul de intervenţie (tumescentă, laser, lipoză, vaser lipo ş.a.m.d.), dar şi în funcţie de numărul de zone tratate. Un alt factor care este definitoriu pentru costuri îl constituie tipul de anestezie. Preţurile pentru lipoaspiraţie sub anestezie locală sunt mai mici faţă de operaţiile efectuate sub anestezie generală.

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*