Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, noiembrie 20, 2019
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » 11 AUGUST: Pelerinaj la moaştele Sfântului Nifon în Catedrala Mitropolitană din Târgovişte

11 AUGUST: Pelerinaj la moaştele Sfântului Nifon în Catedrala Mitropolitană din Târgovişte 

nifoniada 10

„Cu aleasă bucurie duhovnicească, vom sărbători, şi în acest an, cu mare solemnitate, pe Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti, personalitate definitorie a spiritualităţii şi culturii ortodoxe şi româneşti, de la începutul secolului al XVI-lea, care a înnoit chipul Bisericii noastre străbune, orientându-o spre a răspunde celor mai actuale provocări pastoral-misionare, şi a dat o amploare deosebită demersului cultural, fundamentându-l pe valorile nepieritoare ale Evangheliei lui Iisus Hristos. În acelaşi timp, ne-a oferit un exigent exemplu de viaţă morală şi sfântă, bine ştiind că cel mai credibil mijloc misionar este exemplu propriei vieţi, iar în absenţa unei profunde trăiri spirituale, nu se poate înfăptui nici-o operă bisericească sau culturală majoră.

Pentru a-şi manifesta credinţa puternică în Dumnezeu, speranţa în primirea binecuvântărilor divine, prin mijlocirea Sf. Ier. Nifon, şi iubirea faţă de Tatăl ceresc şi comunitatea bisericească, credincioşii noştri vin în pelerinaj din toate colţurile eparhiei şi din ţară să se închine la moaştele acestui sfânt cu chipul blând şi luminos, înnoitor de veac şi grabnic ajutător, aşezate în Catedrala Mitropolitană din Târgovişte, nu doar în tot timpul anului, ci mai ales cu ocazia zilei de 11 august, când cinstim naşterea în Împărăţia cea cereasca a marelui ierarh.

Acest pelerinaj este un simbol al Bisericii aflată în permanentă misiune de răspândire a Evangheliei lui Hristos, este o mărturie a efervescenţei credinţei noastre, şi un semn de lumină, binecuvântare şi speranţă, o manifestare a bucuriei, solidarităţii şi credinţei creştine.

Mare iubitor de spiritualitate şi cultură, Sf. Ier. Nifon a intuit marea oportunitate de a utiliza în misiunea Bisericii cele mai noi mijloace de comunicaţie socială, cum era la vremea respectivă tiparul, stăruind în tipărirea de carte, spre luminarea şi întărirea credinţei poporului dreptcredincios şi spre o cât mai bună aprofundare a spiritualităţii creştine. Astfel, voievodul Radu cel Mare şi Sf. Voievod Neagoe Basarab au sprijinit tipărirea, la Târgovişte, pentru prima oară în teritoriile locuite de români şi în întreaga lume ortodoxă, a unei cărţi, fiind vorba despre Liturghierul ieşit de sub teascurile tipografiei Ieromonahului Macarie în anul 1508. După aceea, au urmat Octoihul, în anul 1510 şi Tetraevangheliarul, în anul 1512, toate cărţi de slujbă absolut necesare unei bune desfăşurări a cultului, volume pe care le-am celebrat în mod omagial în anii trecuţi, cu prilejul aniversării a jumătate de mileniu de la apariţia lor, prin editarea unor ediţii jubiliare.

Şi astăzi Ortodoxia românească valorizează cultura şi educaţia, considerându-le importante mijloace pastoral-misionare, ce susţin buna înţelegere şi aprofundare a mesajului mântuitor al Evangheliei. De aceea, înscrierea fiilor şi a fiicelor noastre la ora de religie reprezintă un mijloc de a susţine dezvoltarea lor armonioasă şi integrală, oferindu-le autentica ierarhie a valorilor vieţii şi posibilitatea înţelegerii limbajului culturii şi civilizaţiei noastre, fără de care viaţa lor ar fi săracă şi expusă la tot felul de manipulări. Felicitându-vă pe toţi cei care v-aţi implicat în susţinerea orei de religie, părinţi, profesori şi preoţi, vă îndemn, ca şi de acum înainte, să vă manifestaţi tăria credinţei şi să contribuiţi la un viitor mai bun pentru copiii noştri, susţinând înscrierea lor la ora de religie şi sprijinind acţiunile educaţionale şi misionare ale Bisericii noastre strămoşeşti.

Cinstirea Sfântului Ierarh Nifon este vie, puternică şi intensă în Eparhia noastră, mărturie fiind miile de pelerini ce an de an şi pe tot parcursul anului vin să se închine la moaştele Sf. Ierarh de la Catedrala Mitropolitană, preamărind, lăudând şi mulţumindu-I pentru toate Bunului Dumnezeu.

Pentru noi, acum, când sărbătorim Anul omagial al misiunii parohiei şi mânăstirii, exemplul vieţii şi activităţii Sf. Ier. Nifon ne îndeamnă la o aprofundare a valorilor creştine, la o manifestare mai puternică a credinţei noastre, la solidaritate cu aproapele aflat în necaz şi suferinţă, pentru a transforma lumea noastră după chipul lui Hristos şi a contribui la clădirea civilizaţiei creştine a iubirii.

Pentru a ne bucura împreună de frumuseţea rugăciunii în comun şi a frumuseţii pelerinajului, vã îndemn pe toţi, clerici, monahi şi binecredincioşi creştini, sã veniţi cât mai mulţi, la această sărbătoare ortodoxă şi românească, în ziua de marţi, 11 august a.c., de la orele 7.00, la Catedrala Arhiepiscopală şi Mitropolitanã din Târgovişte.

Cum deja a devenit o frumoasă tradiţie, celebrările liturgice vor fi deschise de Pelerinajul Tinerilor, care se va desfăşura în ajunul praznicului, în ziua de luni, 10 august, în faţa Catedralei Mitropolitane, începând cu ora 18.00 şi care va cuprinde centrul istoric al oraşului Târgovişte, încheindu-se, tot în faţa Catedralei, cu oficierea Acatistului Sf. Ier. Nifon şi cu închinarea la racla cu Sfintele sale Moaşte.

Oferindu-vă arhiereşti binecuvântări, rog pe Bunul Dumnezeu, Cel ce este minunat întru sfinţii Săi, ca prin intermediul Sf. Ier. Nifon, să vă dăruiască, tuturor, sănătate, pace, bucurie şi depline roade duhovniceşti”!

†NIFON,
ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT

Răspuns la 11 AUGUST: Pelerinaj la moaştele Sfântului Nifon în Catedrala Mitropolitană din Târgovişte

  1. marius

    Probabil ca iar vor fi pedepsiti preotii care nu reusesc sa incoloneze un anume nr. de plimbareti (in nici un caz credinciosi), DUPA CUM S-A INTAMPLAT ANUL TRECUT.. La mormantul lui Arsenie Boca de ce nu-i duc (gratis, ca si aici) preotii pe bietii oameni??? Mai mare rusinea…..

     

Adaugă un Comentariu

*