Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, septembrie 20, 2017
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Prahova » 13-26 IULIE: Serile de vară devin seri de poveste la EUROPAfest Summer Edition @ Sinaia

13-26 IULIE: Serile de vară devin seri de poveste la EUROPAfest Summer Edition @ Sinaia 

EUROPAfestSummerEdition_photo

Ediția de vară a Festivalului Internațional EUROPAfest este un eveniment complex, incluzând 5 concerte destinate publicului larg și 100 de master-classes pentru tineri muzicieni. Artiști din Marea Britanie, SUA, Italia, Portugalia, Singapore, Turcia, Africa de Sud, Islanda, Suedia, Polonia, India și România vor fermeca audiența, oferind emoție si clipe de visare pe note de W.A. Mozart, C. Saint-Saens, N. Paganini, J. S. Bach, A. Vivaldi, J. Haydn, J. Sibelius, dar și George Enescu, Petru Stoianov sau Doina Rotaru. Concertele vor transforma o seară de vară obișnuită într-una de poveste.

Pe lângă concerte, EUROPAfest Summer Edition include ediția a 6-a a Summer Music Academy Sinaia, un program de studii muzicale avansate și performanță. Între profesorii acestei ediții se află Remus Azoiței / UK, unul dintre cei mai apreciați violoniști ai timpurilor noastre, activând în prezent în elita muzicii londoneze, Profesor la Royal Academy of Music în Londra, Irina Mureșanu / SUA, artist plurivalent – violonist, dirijor, profesor, cu numeroase concerte la activ, care a câștigat inimile audienței și ale criticilor prin evoluțiile sale pline de emoție, eleganță și sensibilitate. Este profesor de vioară și muzică de cameră la Conservatorul din Boston, precum și la Universitatea Maryland, Washington D.C.

Festivalul se desfășoară în perioada 13-26 iulie, după următorul program:

14 iulie | 19:00 | Concert “Opening EUROPAfest Academy” – Sala King’s Valley, Hotel Mara
19 iulie | 19:00 | Concert in the Park – Casino Sinaia, Parcul Central “Dimitrie Ghica”
20 iulie | 19:00 | Concert “Summer Concert at Castle” – Castelul Peleș
22 iulie | 19:00 | Concert “Summer Magic Dream” – Castelul Peleș
23 iulie | 19:00 | Concert “Gala EUROPAfest Summer Edition” – Castelul Peleș
13 – 25 iulie | Summer Music Academy Sinaia

Din anul 2005, Festivalul EUROPAfest are loc sub Înaltul Patronaj al Casei Regale, fiind primul eveniment muzical din România care s-a bucurat de această onoare. Informații suplimentare: 0720.31.61.62 | office@jmEvents.ro | www.jmEvents.ro

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*