Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, noiembrie 20, 2019
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » 2 ANI DE EXPERTIZE ȘI… ATÂT! O familie s-a dus în pământ, iar vinovatul își vede liniștit de viața sa. VEZI VIDEO!

2 ANI DE EXPERTIZE ȘI… ATÂT! O familie s-a dus în pământ, iar vinovatul își vede liniștit de viața sa. VEZI VIDEO! 

preot nicolae gheboaia

Pe 8 martie 2013, se împlinesc 2 ani de la teribilul accident petrecut în Târgoviște, în zona Dealu Mare. Preotul Nicolae Nicolae din Gheboaia, soția sa Florina și fiica lor, Ioana, de numai 15 ani, au pierit din cauza nesăbuinței unui alt preot, Florin Cergan, la vremea respectivă paroh la Biserica din Lăculețe.

Pe 8 martie 2011, puțin după ora 19:00, preotul Nicolae Nicolae se întorcea de la ședința cu părinții, care avusese loc la Colegiul Constantin Cantacuzino, unde era elevă fiica sa. În autoturismul Dacia pe care-l conducea se mai aflau, pe locul din dreapta, soția sa, Florina, și pe bancheta din spate, fata lor, Ioana. Mașina a oprit până în calea ferată de la Dealu Mare, să dea prioritate, înainte de a vira către Cartierul CFR, autoturismelor care circulau din sens opus.

Dinspre Bulevardul Carol I venea în viteză un bolid. La calea ferată, autoturismul de lux condus de preotul Florin Cergan a plonjat pur și simplu peste Dacia în care se aflau cei trei membri ai familiei Nicolae din Gheboaia. Impactul a fost nimicitor. Ocupanții mașinii nu au avut nicio șansă să supraviețuiască. Preotul Nicolae Nicolae, soția sa Florina și fiica lor Ioana au murit pe loc. A rămas orfan un băiețel care avea atunci 12 ani și care, din fericire, nu s-a aflat în mașina morții. Era acasă, împreună cu o mătușă a tatălui său.

VEZI VIDEO

În prima fază, speriat de consecințe, preotul vinovat de acest teribil accident nu a recunoscut că el a acondus autoturismul. Responsabilitatea a fost asumată inițial de o tânără care se afla în mașină, se pare verișoară cu Florin Cergan. 24 de ore mai târziu, având probabil remușcări, preotul a mers la Poliție și și-a recunoscut vina.

Magistrații au decis că Florin Cergan, fiul unei cunoscute judecătoare de la Curtea de Apel București, nu reprezintă un pericol public și poate fi cercetat în stare de libertate chiar dacă a omorât trei persoane nevinovate. Scandalul se amplificase. Durerea din sufletele membrilor familiei celor omorâți era fără margini. La fel, simțeau și oamenii din Gheboaia, prietenii și cunoscuții preotului Nicolae Nicolae. Durere simțeau în 2011, durere simt și în 2013! Amintirile rămân neșterse.

Au trecut 2 ani. Peste dosarul de cercetare penală pare că s-a așternut praful. În toată această perioada, s-au efectuat expertize peste expertize.

Preotul vinovat de accident își vede bine merci de viața sa. Sătenii din Gheboaia vorbesc că Florin Cergan profesează acum ca avocat în București. Cu toții se miră cum de nu a pățit nimic după ce a băgat în pământ trei oameni nevinovați. Nu înțeleg după ce criterii funcționează justiția în România. Nu înțeleg care este măsura dreptății.

Așteptare, disperare, amintiri care nu pot fi șterse niciodată și întrebări. Multe întrebări. De ce trenează ancheta? Cât mai durează șirul expertizelor? Când va ajunge în fața instanței de judecată acest dosar? Și apoi cât timp va mai dura până se va face dreptate? Și chiar se va face dreptate? Pentru că nicio pedeapsă din lume nu-i va înlocui pe preotul Nicolae Nicolae, pe soția sa Florina și pe fiica lor Ioana. Au trecut 2 ani. Acești trei oameni nevinovați au putrezit în pământ. A rămas să poarte toată viața suferința în suflet un băiat care trăiește fără să-i mai aibă lângă el pe cei dragi: mamă, tată și soră.

4 Răspunsuri la 2 ANI DE EXPERTIZE ȘI… ATÂT! O familie s-a dus în pământ, iar vinovatul își vede liniștit de viața sa. VEZI VIDEO!

  1. alex

    Sunt nepoata preotului Nicolae si as avea cateva intrebari pentru,,Domnul” Florin Cergan: Ce s-ar face daca ar ramane fara mama? Dar fara intreaga familie?Oare poate dormi noapte?Nu are cosmaruri?De ce fuge de responsabilitate?Are relatii?Ar trebui sa constientizeze mai bine ca orcine ca in fata lui Dumnezeu nu exista relatii,pentru ca a fost slujitor al Lui si candva o sa plateasca.Chiar daca el vrea sa dea totul uitarii,noua ne plang sufletele atat pentru cele trei flori pe care le-a curmat,cat si pentru lastarul pe care l-a lasat singur pe lume.

     
  2. Elena

    Pacat ca au trecut 2 ani de la cumplita tragedie si nu s-a putut face nimic. Chiar nu se mai poate face nimic in tara asta cu dreptatea , totul se rezuma numai la bani,putere si relatii. Nu se gandeste cel care a comis o aseamenea tragedie ca ne-a afectat atat de mult pe noi oamenii din sat care nu suntem sange din sangele lor,dar rudele apropiate si mai ales acel copil care o sa traiasca tot restul vietii cu o durere imensa in suflet, chiar daca i se ofera totul,nu se compara cu dragostea, afectiunea si existenta unui parinte. Sunt de acord cu cele spuse de nepoata preotului si ma rog la bunul Dumnezeu ,sa se gaseasca un om cu buna credinta sa duca la capat ceea ce isi doreste pana la urma si acest copil si anume dreptatea pentru ca acest cuvant i-a mai ramas de la parinti si anume sa se faca lumina in acest caz.
    Si inca ceva, vreau sa va relatez faptul ca reluare de la inervuil care s-a dat de postul tv MDI, nu a mai fost difuzat .
    -Din ce cauza?
    S-au dat telefoane si s-a musamalizat totul.
    Pacat ca si la televiziune se poate inerveni si chiar a fost demonstrat ( pe data de 8.03.2013 chiar am urmarit programul si m-am uitat in grila de programe si era emisiunea ,,Cazuri si necazuri” reluare la ora 10.30 si nu a mai fost difuzata)
    Dumnezeu sa-i odihneasca in pace si sa ii de-a putere copilului sa treaca peste acesta mare durere

     
  3. kolaitza

    roamania asta este plina de hotiiii care nu stiu decat sa oamoare oameni ,iar ei sa traiasca numai ei bine si sa faca dreptate la cine vor ei,DUMNEZEU va avea grija de acel om ,daca se poate numi asa ,spun asta ca nu a avut curajul sa-si recunoasca vina,mi-as dori sa treaca si el prin ce a facut acelor oameni,daca spun ceva care sa supere pe cineva sau sa deranjeze i-mi asum deranjul si nu-mi pare rau de ce am scris,ci doar de oameni care sunt in pamint,DUMNEZEU SA-I ODIHNEASCA.

     

Adaugă un Comentariu

*