2016: Comisia Europeană introduce un nou sistem de autorizaţii pentru plantările de viţă de vie

Comisia Europeană a instituit un nou sistem în ceea ce priveşte drepturile de plantare/replantare, prin introducerea conceptului de autorizaţii de plantare, care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2016.
„Noul sistem oferă sectorului vitivinicol european şi, implicit românesc, o flexibilitate în ceea ce priveşte creşterea treptată a producţiei şi, totodată, lasă la latitudinea fiecărui stat membru, să implementeze anumite mecanisme de salvgardare, în funcţie de specificitatea sectorului vitivinicol al statului, ţinându-se cont de eventualele riscuri în anumite zone de producţie”, explică Emil Florian Dumitru – director executiv al Organizaţiei naţionale Interprofesionale Vitivinicolă.
Potrivit acestuia, noul mecanism nu reprezintă o piedică în calea dezvoltării sectorului vitivinicol românesc şi, implicit, în accesarea măsurii de reconversie/restructurare, deoarece, drepturile de plantare /replantare existente în acest moment, aflate în portofoliul viticultorilor, vor fi transformate în autorizaţii de plantare.
„România a început să transpună în legislaţia naţională noile prevederi. În acest sens, Legea viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole a fost avizată favorabil ieri, 12.05.2015, în cadrul Comisiei pentru Agricultură, Silvicultură şi Dezvoltare Rurală, în urma unui lung proces de elaborare, acest proiect de act normativ deosebit de important, urmând a se înainta în plenul Camerei Deputaţilor pentru a primi votul final”, spune Emil Florian Dumitru.
Alte articole: