Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, martie 23, 2019
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » ACUZAŢIE: Inspectorii ISCTR le „ciripesc” transportatorilor când sunt controale în trafic

ACUZAŢIE: Inspectorii ISCTR le „ciripesc” transportatorilor când sunt controale în trafic 

transportatori

Comisarul şef Danil Zepişi – inspector şef al IPJ Dâmboviţa a făcut o dezvăluire foarte gravă în ultima şedinţă a Colegiului Prefectural, în cadrul căreia a fost luată în discuţie activitatea de transport public de persoane. Potrivit şefului Poliţiei, inspectorii din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier „transpiră” către transportatori informaţii cu privire la data, ora şi locul acţiunilor de control ce urmează a se organiza.

„Când faceţi acţiuni în colaborare cu Poliţia, vă rog să daţi dovadă de confidenţialitate. Transportul rutier de persoane este o activitate serioasă, care implică aplicarea legii. Nu trebuie să facem acţiuni de dragul de a pierde vremea”, i-a cerut Danil Zepişi şefului ISCTR nr. 7 Teleorman. La rândul său, Ionel Dănuţ Cristescu a solicitat să-i fie nominalizaţi inspectorii bănuiţi şi va lua măsuri.

Din cauza abaterilor, poliţiştii aplică zilnic sancţiuni în ceea ce priveşte transportul legal de persoane. Când vine vorba de „piraţi”, situaţia se complică, întrucât este greu de dovedit că întreprind transport ilegal de persoane, fiindcă sunt înţeleşi cu beneficiarii curselor, care le declară oamenilor legii că sunt rude, prieteni, vecini.

„Am discutat la Parchet şi constituim dosare penale pentru evaziune fiscală. În paralel, am făcut şi propuneri pentru modificarea legislaţiei. Trebuie să revenim cumva la prevederile de acum 5 ani, când le puteam ridica talonul şi plăcuţele de înmatriculare. Articolul respectiv din lege a fost declarat neconstituţional şi de atunci nimeni nu s-a mai aplecat asupra lui”, a explicat comisarul şef Danil Zepişi.

În cadrul întâlnirii, prefectul Ioan Marinescu a punctat că în transportul public de persoane este dezmăţ şi a făcut apel la dâmboviţeni să nu mai accepte bătaia de joc şi să sesizeze orice ilegalitate pe care o observă. În acest sens, în scurtă vreme, va fi pusă în funcţiune o linie telefonică gratuită.

„Nu le cerem transportatorilor decât să respecte legea şi pe cetăţean şi să ofere servicii de calitate. La acest moment, prestează servicii la maximum 25% din preţul biletului. Se licitează cu autobuze noi şi apoi se folosesc de maşini necorespunzătoare, cu scaune rupte sau în care plouă! Nu cer să ne ducem cu amenzi peste ei, ci să facem prevenire. Să mergem întâi cu avertismente şi apoi cu sancţiuni pecuniare. Dar, unde este cazul, să le fie închisă şi pe loc activitatea”, a precizat prefectul Ioan Marinescu.

Răspuns la ACUZAŢIE: Inspectorii ISCTR le „ciripesc” transportatorilor când sunt controale în trafic

  1. Costi Dinca

    Ca sunt anuntate controalele din trafic si locurile unde sunt amplasate echipajele este o practica generala.Pe sit-ul ISCTR, nu am gasit nici o informatie cu privire la rezultatele controalelor efectuate de catre inspectorii ISCTR la sediile firmelor.Si vorbesc aici de firmele care se ocupa cu transportul de persoane,dar si de marfuri.In decursul timpuli,de la aparitia ISCTR si pana acum,am fost oprit de mai multe echipaje ale ISCTR.O spun cu parere de rau!Profesionalismul inspectorilor ISCTR lasa mult de dorit.A.S.P.R. (Asociatia Soferilor Profesionisti din Romania) a atras atentia asupra mai multor aspecte ale activitatii ISCTR.Rezultatul:Nimeni nu s-a sinchisit.

     

Adaugă un Comentariu

*