Știri, Muntenia-Sud, România|vineri, aprilie 19, 2019
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » ACUZAŢIE: România s-a făcut de râs la Expo Milano 2015! CCIRO Italia cere anchetă penală

ACUZAŢIE: România s-a făcut de râs la Expo Milano 2015! CCIRO Italia cere anchetă penală 

Sursa foto: www.ilpost.it

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României în Italia (CCIRO) – Eugen Terteleac acuză că ţara noastră s-a prezentat modest la expoziţia mondială de la Milano, dovadă fiind nenumăratele articole din presa română şi italiană, în care s-a scris despre „modul dezastruos de organizare a pavilionului României”.

Potrivit lui Terteleac, vinovaţi de această catastrofă nu sunt doar cei din staff-ul care a coordonat pavilionul, ci şi cei trei ataşaţi economici în Italia, care costă statul român peste 30 mii de euro lunar (salarii, chirii, indemnizaţii, deplasări, carburant etc.). Teoretic, aceştia ar fi trebuit să organizeze, în cadrul Expo Milano, dacă nu zilnic, cel puţin de două ori pe săptămână, evenimente, întâlniri, dezbateri şi astfel să convingă milioanele de investitori străini care au vizitat expoziţia mondială în căutarea unor oportunităţi pe alte pieţe că România este un loc potrivit pentru dezvoltarea unor afaceri.

Eugen Terteleac - preşedinte CCIRO Italia (Sursa foto: wikimedia.org)

Eugen Terteleac – preşedinte CCIRO Italia (Sursa foto: wikimedia.org)

„Noi am încercat, ca organizaţie, să dăm o mână de ajutor, dar nu am reuşit să împiedicăm eşecul, datorat în primul rând celor numiţi să administreze pavilionul României. Spre exemplu, în data de 27 octombrie, România trebuia să prezinte interlocutorilor de pe întreg mapamondul, prezenţi la Milano, prin secretarul de stat Alexandru Năstase, preşedintele departamentului de investiţii străine şi parteneriat public privat, politicile statului român pentru atragerea investiţiilor străine, facilităţi fiscale, fonduri europene.

Domnul secretar de stat urma să se întâlnească, prin implicarea CCIRO Italia, cu reprezentanţi ai firmelor înfiinţate de români în Italia, cu reprezentanţi ai sistemului cameral italian, cu reprezentanţi ai patronatelor, oameni de afaceri, investitori interesaţi să investească în România.

Maşina de organizare CCIRO Italia a lucrat în forţă şi a folosit toate relaţiile la dispoziţie pentru invitarea unor persoane importante din domeniul economic, care au fost în anumite cazuri puţin «deranjate» de abordarea noastră în weekend, dar poate din respect şi unei excelente colaborări au confirmat participarea.

«Surpriza» ne-a fost comunicată luni, 26 octombrie, în jurul orei 12:00. Secretarul de stat nu mai poate veni, şi-a “rupt” piciorul. În zadar insistenţele noastre de a menţine calendarul şi de a înlocui vizita secretarului de stat cu un alt demnitar,  un director de cabinet, un alt secretar de stat, nici o şansă. Evenimentul a fost anulat. Un gest de batjocură la adresa interlocutorilor pe care România intenţiona să-i atragă prin prezenţa la acest eveniment”, se arată într-un comunicat al CCIRO Italia remis către mass-media.

Eugen Terteleac a cerut public Guvernului şi Camerei de Comerţ a României ca ataşaţii economici să fie înlocuiţi du profesionişti din cadrul comunităţilor din Diaspora, care îndeplinesc toate condiţiile pentru a desfăşura activitatea de ataşat economic şi costurile acestora s-ar reduce cu până la 70%. De asemenea, CCIRO Italia solicită instituţiilor abilitate ale statului – DNA, Corpul de Control al Guvernului şi al Preşedinţiei – să demareze o anchetă şi să-i tragă la răspungere pe cei care se fac vinovaţi de de „falimentul României la expoziţia mondială 2015″.

Adaugă un Comentariu

*