Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, iulie 4, 2020
Sunteți Aici Home » SOCIAL » AFLĂ CUM FUNCŢIONEAZĂ INSTANŢA! Ziua porţilor deschise te ajută să înţelegi sistemul judiciar

AFLĂ CUM FUNCŢIONEAZĂ INSTANŢA! Ziua porţilor deschise te ajută să înţelegi sistemul judiciar 

tribunalul dambovita

Tribunalul Dâmboviţa îşi deschide uşile, vineri, 25 octombrie, între orele 10:00 – 14:00, pentru elevi, studenţi, jurnalişti, reprezentanţi ai societăţii civile şi pentru toţi cei interesaţi să cunoască specificul activităţii instanţelor, dorind astfel să reamintească tuturor că justiţia este un serviciu public transparent.

Acţiunea este prilejuită de sărbătorirea Zilei Europene a Justiţiei Civile, organizată în Europa cu scopul informării cetăţenilor cu privire la drepturile pe care le au, precum şi pentru furnizarea informaţiilor necesare în vederea corectei înţelegeri a sistemului judiciar.

Cu această ocazie, vor fi vizitate compartimentele de specialitate, se va explica circuitul unui dosar, precum şi etapele procesuale până la soluţionarea unei cauze. Participanţii vor primi ghiduri de orientare juridică, modele de diverse cereri şi broşuri de prezentare a instanţei.

Adaugă un Comentariu

*