Știri, Muntenia-Sud, România|marți, aprilie 7, 2020
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » AJUTĂ-L pe Ionuţ să meargă! Primul pas contează. Să-l facem pe 1 iunie!

AJUTĂ-L pe Ionuţ să meargă! Primul pas contează. Să-l facem pe 1 iunie! 

ionut

Ionuţ Cătălin Ştefan are nevoie de încă o operaţie (a noua!) ca să poată să meargă, iar dorinţa lui cea mai mare, la cei 15 ani ai săi, este… să meargă! Haideţi să i-o îndeplinim pe 1 iunie, când se vor organiza în oraşul Pucioasa şi în împrejurimi evenimente sportiv-culturale în scopul strângerii de fonduri. S-au alăturat deja acestei acţiuni cabitabile, în calitate de sponsori, Federaţia Română de Kaiac Canoe, Clubul Sportiv Municipal Târgovişte şi Chindia Târgovişte.

„La vârsta de un an a fost diagnosticat cu tetrapareză spastică de către dna. prof. dr. Sanda Măgureanu (Policlinica Batiştei, Bucureşti). Dumneaei ne-a prescris tratament neurotrofic si neuromuscular. Tot la vârsta de un an am luat legătura cu dl. prof. dr. Gheorghe Burnei (Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Maria Sklodowska Curie”), care i-a făcut toate cele 8 intervenţiile chirurgicale de până acum.

Prima intervenţie a fost la vârsta de doi ani, constând în alungire de tendon, la ambele membre inferioare, pe parcursul anilor urmând intervenţie de tonotomie, subluxaţie de şold drept, triplaosteotomie (în timpul căreia i s-au introdus tije, plăcuţe, broşe şi şuruburi), urmând, la distanţă de un an şi jumătate, intervenţia de scos metalul, apoi intervenţia de genuflexum bilateral, practicându-se capsuloplastie Herbert la membrul inferior drept, urmată de acelaşi tip de intervenţie şi la membrul inferior stâng (5 mai 2015).

În tot acest timp, în perioadele în care nu era în material gipsat, a făcut kinetoterapie, fizioterapie, balneoterapie, înot şi kinetoterapie în bazin.  Acum, cât mai repede, trebuie făcută o intervenţie la coloana vertebrală (Scolioză dorso-lombară), care ne costă 15 mii de euro (dr. Maior, Institutul Brain, neurochirurg spinal la Spitalul Monza, Bucureşti)”, povesteşte mama lui Ionuţ.

ionut 1Deşi este zdruncinat de boală, Ionuţ uimeşte prin optimism. Aurora Zamfir – profesorul său diriginte de la Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul” Pucioasa spune că Ionuţ o învaţă să se bucure că poate face zilnic lucruri ce-i par banale.

„Mă învaţă să apreciez tot ce este în jurul meu şi, mai ales, să mă bucur că pot să merg, că pot să vin la şcoală şi să-mi încarc bateriile de la copiii mei, să socializez şi… să văd lumea cu propriii ochi! Colegii lui «de clasă» sunt uimiţi, la fiecare întâlnire cu Ionuţ, de capacitatea intelectuală a lui, de plăcerea cu care comunică, de voinţa lui puternică şi de ambiţia cu care lucrează, în ciuda durerii fizice şi a istoricului său zbuciumat.

Noi toţi ne dorim din tot sufletul să-l ajutăm pe Ionuţ, pentru că, de acum, părinţii lui nu mai au posibilităţi financiare. Pentru cele 8 operaţii grele, anterioare, pentru tot felul de obiecte medicale (corset, tije, cadru, ghete ortopedice, orteze) şi pentru toate investigaţiile medicale au folosit toţi banii de care dispuneau.

Faptul că nu se lasă învins şi că respectă cu sfinţenie şi cu stoicism toate indicaţiile medicilor, în dorinţa de a se vindeca, faptul că este optimist şi vorbeşte despre intervenţiile chirurgicale ca despre ceva normal, la cei 15 ani ai săi, ne fac să fim solidari cu Ionuţ şi cu familia lui. Astfel, sperăm şi ne dorim ca ajutorul financiar va fi de bun-augur! Şi credem cu tărie în cuvintele înţelepte: «Pic cu pic se face marea!»”, spune prof. Aurora Zamfir.

Puteţi face donaţii în contul IBAN RON RO 65 RNCB 0132 0653 9657 – Stefan Emanuela (TEL. 0729.355.049).

Activităţile caritabile ce se vor organiza pe 1 iunie în Pucioasa vor debuta la ora 11:00, cu ateliere recreative în aer liber pentru copii: pictură pe faţă, împletituri/coafuri, pictură, expoziţie de produse handmade, întreceri sportive etc. Participarea se va face contra unei sume voluntare, nu însă mai mică de 5 lei/persoană.

De la ora 13:00, se va organiza o cursă caritabilă pe biciclete, pe traseul Gara Pucioasa-Pucioasa Sat-Brăneşti-Oprire cu surprize-Parcul Central Pucioasa. taxa de participare: 20 lei.

Ionuâ îi va aştepta pe participanţi la linia de sosire, împreună cu voluntari de la MagiCamp. Îi vor fi alături sportivi de marcă ai ţării: Florin Popescu – multiplu campion olimpic la kaiac canoe; fetele din echipa de volei CSM Târgovişte (vicecampioana României) şi cele din echipa de baschet CSM Târgovişte (fostă campioană a României); Adrian Şotângeanu – vicecampion naţional la raliu; fotbaliştii de la FC Chindia Târgovişte (ocupantă a podiumului Ligii a II-a) şi Cristian Bălaşa – fotbalist legendar al FC Chindia. Cu toţii vor acorda autografe!

La ora 15:00, în faţa Centrului Cultural Pucioasa, se va organiza o licitaţie în cadrul căreia se vor vinde obiecte de colecţie, cu autografe, oferite de sportivii participanţi la acest eveniment caritabil.

Adaugă un Comentariu

*