Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, septembrie 22, 2019
Sunteți Aici Home » ALEGERI » ALDE Dâmboviţa va propune doar parlamentari care cunosc problemele cetăţenilor

ALDE Dâmboviţa va propune doar parlamentari care cunosc problemele cetăţenilor 

Ionel Petre - preşedinte ALDE Dâmboviţa

Preşedintele executiv al ALDE Dâmboviţa, Ionel Petre, a anunţat astăzi că listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, vor fi definitivate până la începutul lunii octombrie şi vor conţine „oameni cunoscuţi, valoroşi, care să cunoască şi să pună umărul la rezolvarea problemelor mari ale cetăţenilor. Dorințele celor aleși trebuie să fie aceleași cu dorințele populației”.

Cât priveşte scorul electoral, ALDE şi-a propus să obţină 9-10% din voturile exprimate, atât la nivel naţional cât şi în Dâmboviţa, pentru a „avea mai mulţi parlamentari şi pentru a forma un guvern solid care să rezolve multe dintre problemele cu care ne confruntăm acum. Exemplu: zero absorţie fonduri europene pentru 2014-2020″, după cum a precizat Ionel Petre.

ALDE îşi doreşte să intre în Parlament prin forţele proprii. Prin urmare, spune preşedintele executiv ALDE Dâmboviţa – Ionel Petre, organizaţia va responsabiliza fiecare candidat în parte, indiferent că se regăseşte primul sau ultimul pe listă. De asemenea, fiecare membru ALDE Dâmboviţa, de la ţară sau de la oraş, va fi implicat în campania electorală, astfel încât partidul să-şi consolideze poziţia în opţiunile de vot ale alegătorilor.

Adaugă un Comentariu

*