Știri, Muntenia-Sud, România|marți, octombrie 22, 2019
Sunteți Aici Home » POLITIC » ALDE propune ca alegerile parlamentare să fie organizate cel mai târziu în noiembrie

ALDE propune ca alegerile parlamentare să fie organizate cel mai târziu în noiembrie 

tariceanu

Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) propune o consultare a tuturor partidelor parlamentare pentru adoptarea unei soluții care să permită organizarea alegerilor parlamentare la finele lunii octombrie sau la începutul lunii noiembrie și nu la mijlocul lunii decembrie, așa cum preconizează actualul Guvern.

Inițiativa ALDE are la bază o serie de argumente esențiale de care depinde viitorul drum al României după alegeri.

1. Pentru redresarea economiei, pentru revenirea la statul de drept, la respectarea separației puterilor în stat și la echilibrul acestora și din multe alte considerente, viitorul Parlament va avea de rezolvat sarcini extrem de complexe, dintre care menționăm amendarea Constituției, a legii salarizării și multe altele. Dată fiind importanța acestora, este imperios necesar ca viitorul Legislativ să se bucure de o legitimitate cât mai mare, bazată pe prezența masivă la vot a românilor. Pentru sănătatea democrației, prezența la vot este extrem de importantă.

2. Din considerente de stabilitate politică, ALDE și PSD au convenit să nu demită acest Guvern printr-o moțiune de cenzură și să-l tolereze, în ciuda incompetenței demonstrată de acesta în doar câteva luni. Fiecare zi în plus în care Cabinetul Cioloș se află la conducerea executivă a țării înseamnă pierderi semnificative la toate nivelurile, mai cu seamă în plan economic. Învestirea cât mai rapidă a unui nou guvern rezultat în urma alegerilor ar opri declinul actual.

3. Dacă alegerile s-ar desfășura la mijlocul lunii decembrie, așa cum preconizează Guvernul, procedurile de validare și înființare a noului Parlament, la care se adaugă perioada necesară alcătuirii și învestirii viitorului guvern, s-ar finaliza în preajma sărbătorilor de iarnă sau în luna ianuarie, adică foarte târziu. Anul 2017 trebuie să ne găsească cu un guvern nou, legitim, gata să pună rapid în practică programele politice cu care majoritatea parlamentară va fi fost câștigat alegerile.

4. Bugetul de Stat și Bugetul Asigurărilor Sociale pe anul 2017 va trebui construit de viitorul Guvern și adoptat de viitorul Parlament pentru punerea în operă a programelor politice câștigătoare în alegeri și nu în acord cu propunerile unui guvern nereprezentativ, incomptent, lipsit de credibilitate și a cărui prestație s-a dovedit contraproductivă pentru România.

Călin Popescu – Tăriceanu,
copreședinte ALDE

Adaugă un Comentariu

*