Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, martie 29, 2020
Sunteți Aici Home » ALEGERI » ALDE vine în faţa alegătorilor cu un program bazat pe stimularea investiţiilor

ALDE vine în faţa alegătorilor cu un program bazat pe stimularea investiţiilor 

Georgică Dumitru - preşedinte ALDE Dâmboviţa

ALDE Dâmboviţa a decis să abordeze campania electorală pe un ton echilibrat, spre deosebire de PNL şi PSD, care pare că au ales varianta atacului la persoană. Echipa Liberalilor şi Democraţilor va merge în faţa oamenilor doar cu proiectele pe care intenţionează să le pună în practică. Preşedintele Organizaţiei – deputatul Georgică Dumitru este convins că ALDE va reuşi să obţină votul celor care sunt acum nehotărâţi şi, astfel, să scoată un scor electoral care să le asigure în Dâmboviţa trei mandate de parlamentar, respectiv un senator şi doi deputaţi.

„ALDE s-a gândit în primul rând să stimuleze investiţiile şi gestionarea cât mai eficientă a resurselor pe care le avem. Programul nostru este conceput într-un titlu generic – «Programul celor 1.000 de miliarde de euro». Este un program investiţional care utilizează pârghiile economice ale statului în relaţiile cu mediul de afaceri şi populaţia României. Se bazează pe 6% din PIB, anual, pentru investiţii şi pe absorţia în integralitate a fondurilor europene.

Acest program are drept ţintă ca România să devină a şaptea putere economică a Europei. Toate lucrurile acestea se bazează pe o viziune pe termen lung, în care generaţia tânără, cu spirit antreprenorial, să aibă un cuvânt de spus în viitor”, a explicat deputatul Georgică Dumitru.

CANDIDAŢII ALDE DÂMBOVIŢA LA ALEGERILE DIN 11 DECEMBRIE 2016

Senat:
1. Ionel Petre – economist, preşedintele executiv al ALDE Dâmboivţa
2. Cornel Chiţulescu – economist, preşedintele Federalcoop Dâmboviţa
3. Constantin Pehoiu – profesor universitar, preşedinte Senatul Universităţii Valahia Târgovişte
4. Emilia Ghiţă – profesor
5. Corneliu Stănică – asistent medical principal

Camera Deputaţilor:
1. Călin Oros – rector Universitatea Valahia Târgovişte
2. Cătălin Olteanu – consilier strategie BNR
3. Diamandi Aurel – director producţie COS Târgovişte
4. Dumitru Barbu – arhitect, consilier local Târgovişte
5. Lazăr Adina-Roxana – economist
6. Ionuţ-Cristian Vălu – inginer silvic, vicepri mar Băleni
7. Mihail Gheorghe – expert contabil
8. Ion Matei – fermier
9. Adrian Moacă – student

Adaugă un Comentariu

*