Știri, Muntenia-Sud, România|marți, octombrie 22, 2019
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » ANCHETĂ: Directorul de la Prestaţii Sociale Giurgiu a fost reţinut de procurorii DNA

ANCHETĂ: Directorul de la Prestaţii Sociale Giurgiu a fost reţinut de procurorii DNA 

Sursa foto: giurgiuveanul.ro

Laurenţiu Costel Ionescu – directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Giurgiu a fost reţinut, astăzi, de procurorii DNA sub aspectul săvârşirii a două fapte de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false; două fapte de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi o faptă de fals intelectual. În acelaşi dosar, a fost reţinută şi Elena Roxana Adriana Prodan – angajată a unei fundaţii. Cei doi urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit DNA, în perioada august-decembrie 2015, în cadrul derulării proiectului „Servicii Integrate de sprijin pentru victimele violenței în familie și persoanelor cu dizabilități”, inculpatul Ionescu Laurențiu-Costel și alte persoane au falsificat documentele din care reieșea că un număr de 28 de persoane au participat la un curs de formare profesională, că un număr de 27 de persoane au participat la un alt curs de formare profesională și că au susținut, în prezența inculpatului, examenele inițiale și finale, teoretice și practice. Cursurile aveau ca obiect dobândirea de cunoștințe ca lucrători în comerț.

Cele două cursuri nu s-au derulat în realitate conform actelor întocmite, iar la examinarea inițială și finală a cursanților inculpatul Ionescu Laurențiu-Costel nu s-a prezentat și nu a făcut parte din nicio comisie de examen, contrar datelor menționate în actele pe care le-a completat și semnat. Prejudiciul adus bugetului Uniunii Europene se ridică la suma totală de 109.495 lei, constând în toate sumele de bani achitate.

La solicitarea procurorilor anticorupție care desfășurau cercetări cauză a unor date legate de cursurile de formare profesională, inculpatul Ionescu Laurențiu-Costel a comunicat în mod nereal că nu cunoștea partenerii proiectelor și nici furnizorul de formare autorizat care a organizat acest programe de formare pe raza județului Giurgiu.

De asemenea, au mai reţinut procurorii DNA că, în cursul anului 2015, în contextul derulării altor două proiecte finanțate din fonduri nerambursabile europene, inculpata Prodan Adriana-Roxana-Elena, în calitate de angajat al unei fundații, beneficiind și de ajutorul altor persoane, a ajutat la falsificarea, respectiv a falsificat actele întocmite pe numele unei persoane, fapte urmate de folosirea cu rea-credință a înscrisurilor sub semnătură privată falsificate, în scopul obținerii de fonduri europene. În realitate, inculpata împreună cu persoana respectivă au beneficiat de suma de 54.223 lei, în condițiile în care aceasta din urmă nu a prestat activități în cadrul centrului social din mun. Giurgiu al fundației respective.

Adaugă un Comentariu

*