Știri, Muntenia-Sud, România|marți, mai 22, 2018
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » APEL UMANITAR: Crucea Roşie strânge alimente pentru sinistraţi

APEL UMANITAR: Crucea Roşie strânge alimente pentru sinistraţi 

banca-de-alimente

Pentru a susține persoanele sinistrate care nu își pot procura singure hrana datorită precipitaţiilor abundente din ultima perioadă, când sute de gospodării şi hectare de terenuri agricole au fost inundate, Crucea Roșie Română- Filiala Dâmbovița lansează un apel umanitar de urgenţă.

Începând de astăzi 22 aprilie 2014, persoanele fizice și juridice, firme cu capital de stat și privat, unități de învățământ, diverse instituții, primării, etc. care doresc să contribuie cu alimente greu perisabile pentru sprijinul sinistraților afectați de precipitații, pot face donații prin intermediul Filialei de Cruce Roșie Dâmbovița sau al Băncii de Alimente din Magazinele XXL, Carrefour, Punct Metro Târgoviște. Alimentele ce pot fi donate sunt: mălai, făină, zahăr, orez, paste făinoase, conserve de carne, conserve de pește, apă.

De asemenea, se pot face donații în bani la sediul Filialei sau în contul IBAN RO97RNCB0128045434200001, deschis la BCR Targoviste.

Sumele colectate în cadrul campaniei umanitare vor fi folosite pentru transportul ajutoarelor și completarea necesarului de alimente, apă, pături și produse de igienă.

Se mai pot dona: cereale, legume sau materiale de construcție.

Crucea Roșie Română- Filiala Dâmbovița pune la dispoziția celor care vor să susțină Apelul Umanitar de Urgență, numărul de telefon: 0245 211 294 unde pot solicita informații suplimentare.

Adaugă un Comentariu

*