Știri, Muntenia-Sud, România|luni, martie 1, 2021
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » ARGEŞ: 200 de locuinţe pentru tineri, la Mioveni

ARGEŞ: 200 de locuinţe pentru tineri, la Mioveni 

foto:ziarulargesul.ro

Primăria oraşului Mioveni a demarat procedurile pentru construcţia a două blocuri. Apartamentele rezultate vor fi incluse în fondul local de locuinţe. Astfel, se vor rezolva solicitările pentru cazurile sociale, plus că mai mulţi tineri cu vârsta sub 35 de ani vor avea şansă să obţină o casă.

Este un proiect pe care-l susţinem şi sperăm să aducem casa mult visată pentru aproape 200 de familii.  Vor fi construite în perioada 2014-2016 aproximativ 200 de locuinţe. Vor fi ridicate în oraş două ansambluri noi. Avem solicitări. Fie că vorbim de locuinţele sociale, fie de cele în regim de închiriere sau cele ANL, acestea vor avea preţuri accesibile. Primul ansamblu de locuinţe va fi construit pe strada Părăşti, zona U-uri. Cel de-al doilea va fi construit pe strada 1 Decembrie (vizavi de Biserica Adormirea Maicii Domnului). Aceste investiţii, ca şi multe altele, vor fi realizate din fondurile proprii ale oraşului Mioveni “, a precizat primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu.

Sursa: ziarulargesul.ro

Adaugă un Comentariu

*