Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, octombrie 18, 2017
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » ARGEŞ: 201 instituţii de învăţământ şi 6 unităţi sanitare cu paturi funcţionează fără autorizaţie la incendiu!

ARGEŞ: 201 instituţii de învăţământ şi 6 unităţi sanitare cu paturi funcţionează fără autorizaţie la incendiu! 

FOTO ARHIVĂ (Sursa: wikimedia.org)

Pe 30 octombrie, se împlinesc 2 ani de la tragedia din clubul bucureştean Colectiv, soldată cu 64 de morţi, şi în România tot mai există imobile, publice şi private, pentru care nu s-a obţinut încă autorizaţia de securitate la incendiu. A nu se înţelege că acest document ţine focul la distanţă, însă presupune realizarea unor condiţii care să reducă numărul victimelor…

În judeţul Argeş, spre exemplu, 201 instituţii de învăţământ funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu. Potrivit ISU, în aceeaşi situaţie se regăsesc şi numeroare unităţi sanitare, culturale, sociale, de alimentaţie publică şi turism, lăcaşuri de cult şi spaţii de producţie şi depozitare, în condiţiile în care nu s-au terminat verificările în teritoriu. În perioada ianuarie – octombrie 2017, au fost efectuate 1.165 de controale de fond, tematice şi inopinate, la 503 instituții, 496 operatori economici, 15 operatori SEVESO, 103 localități, 1 obiectiv de investiții, 7 obiective hidrotehnice, 36 SVSU, 1 SPSU şi 3 obiective cu risc chimic.

CITEŞTE ŞI: Lista unităţilor de învăţământ din judeţul Prahova, care funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu!

Cu acest prilej, s-au identificat 210 instituţii publice şi 168 de operatori economici fără autorizaţie de securitate la incendiu şi s-au constatat 5.279 de deficienţe, din care 632 au fost soluţionate pe loc, iar 2.828 au fost sancţionate. S-au aplicat 2.505 avertismente şi 323 de amenzi în valoare totală de 394.600 lei. De asemenea, ISU Argeş a acordat asistenţă tehnică de specialitate pentru 1.033 de obiective, cu preponderenţă instituţii de învăţământ. Totodată, au fost executate 1.008 exerciţii în caz de incendiu şi cutremur, la care au participat 14.640 de adulţi şi copii, 988 de instruiri în localităţi, instituţii şi operatori economici cu risc de incendiu, la care au participat 11.361 de persoane.

Activitatea de avizare-autorizare a fost prezentată astăzi de şeful ISU Argeş, lt. col. Bogdan Olar, în prezenta prefectului Emilian Dragnea şi a preşedintelui Consiliului Judeţean – Dan Manu.

Sursa foto: ISU Argeş

Sursa foto: ISU Argeş

INSTITUŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT
În judeţul Argeş există 532 de imobile de învăţământ, din care 201 nu au autorizaţie de securitate la incendiu. Potrivit ISU, 80 dintre acestea nu vor fi obligate să obţină o astfel de autorizaţie dacă realizează compartimentări, planşe rezistente la foc pentru grupuri sanitare și centrale termice fără să se schimbe destinația și să nu afecteze căile de evacuare, acces și intervenție.

SPITALE ŞI CENTRE MEDICALE CU PATURI
Au fost efectuate 26 controale, constatându-se 201 deficiențe. 41 au fost soluţionate în timpul verificărilor, iar 95 au fost sancţionate. S-au aplicat 88 de avertismente şi 7 amenzi în valoare de 11.000 lei. 6 dintre obiectivele controlate funcţionează deţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu.

UNITĂŢI SOCIALE
Au fost efectuate 46 de controale la unităţi de îngrijire şi cazare pentru copii instituţionalizaţi, persoane cu dizabilităţi şi bătrâni, identificându-se 216 deficienţe. 45 au fost soluţionate în timpul verificărilor, s-au aplicat 96 de avertismente şi 14 amenzi contravenţionale în sumă de 21.500 lei. 15 dintre obiectivele controlate funcţionează fără deţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, deşi este obligatorie.

UNITĂŢI DE CULT
Au fost controlate 103, constatându-se 265 de deficienţe. 20 au fost soluţionate în timpul verificărilor şi s-au aplicat 167 de avertismente şi 8 amenzi contravenţionale în sumă de 4.500 de lei. 6 unităţi de cult din cele verificate au fost puse în funcţiune fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu şi pentru care fusese emis aviz de securitate la incendiu.

UNITĂŢI CULTURALE
Au fost efectuate 92 de controale, constatându-se 458 de deficienţe. 60 au fost soluţionate în timpul verificărilor şi s-au aplicat 232 avertismente şi 3 amenzi contravenţionale în sumă de 1.500 lei. 13 dintre obiectivele controlate funcţionează fără deţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, deşi era obligatorie.

UNITĂŢI DE TURISM ŞI DE AGREMENT
Au fost efectuate 109 controale, constatându-se 358 de deficienţe. 49 au fost soluţionate în timpul verificărilor şi s-au aplicat 150 de avertismente şi 63 de amenzi în sumă de 50.500 lei. 36 dintre obiectivele controlate funcţionează fără deţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, deşi era obligatorie.

UNITĂŢI DE ALIMENTAŢIE PUBLICĂ, CLUBURI, RESTAURANTE, DISCOTECI ŞI SĂLI AGLOMERATE
Au fost efectuate 81 de controale, constatându-se 243 deficienţe. 35 au fost soluţionate în timpul verificărilor şi s-au aplicat 109 avertismente şi 49 de amenzi în sumă de 72.500 lei. 11 din tre cluburile controlate funcţionează fără deţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu.

UNITĂŢI DE COMERŢ
Au fost efectuate 57 de controale, con statându-se 199 deficienţe. 29 au fost soluţionate în timpul verificărilor şi s-au aplicat 85 de avertismente şi 23 de amenzi contravenţionale în valoare de 27.000 lei.

UNITĂŢI DE PRODUCŢIE-DEPOZITARE
Au fost efectuate 169 de controale, constatându-se 634 deficienţe. 76 au fost soluţionate în timpul verificărilor şi s-au aplicat

„În primele nouă luni ale anului 2017, s-au depus eforturi susținute pentru soluționarea celor 725 de solicitări în vederea emiterii avizelor și autorizaţiilor de securitate la incendiu și de verificare a documentației. În urma verificării documentațiilor tehnice și a lucrărilor din teren, la nivelul județului Argeș au fost emise 141 avize de securitate la incendiu și 119 autorizații de securitate la incendiu iar pentru diferența de 465 au fost întocmite adrese scrise de respingere a documentațiilor sau sunt solicitări care nu se încadrează în prevederile HRG 571 din 2016.

În ultima săptămână au fost depuse 150 de documentații privind emiterea avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu care se află în lucru.

De asemenea, precizez faptul că obiectivele care deţin autorizaţie de securitate la incendiu, dar nu mai pot prezenta tipizatul însoţit de toată documentaţia vizată spre neschimbare de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, au obligaţia reluării procesului de autorizare”, a precizat lt. col. Bogdan Olaru – comandantul ISU Argeş.

Atenţie! ISU Argeş nu colaborează, nu susține și nu promovează persoane care au lucrat în instituție care întocmesc în numele proiectanților sau participă la întocmirea documentațiilor tehnice necesare obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu!

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*