Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, iulie 8, 2020
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » ARGEŞ: Bacteria E-coli care îmbolnăveşte copiii provine dintr-un sortiment de brânză

ARGEŞ: Bacteria E-coli care îmbolnăveşte copiii provine dintr-un sortiment de brânză 

Sursa foto: Angelo Brezoianu / Agerpres

Autorităţile au reuşit în sfârşit să identifice sursa care provoacă îmbolnăviri în lanţ în rândul copiilor din judeţul Argeş. Inspectorii sanitari veterinari au identificat prezenţa bacteriei E-coli într-un sortiment de brânză proaspătă de vaci produsă de Lactate Brădet din Curtea de Argeş.

ANSVSA a dispus sistarea activității în secția de brânzeturi unde a fost realizată brânza proaspătă analizată, până la elucidarea situației și efectuarea dezinfecției spațiilor, utilajelor, ustensilelor și a suprafețelor de lucru, urmată de recoltarea de teste de sanitație care să ateste eficiența igienizării.

De asemenea, personalul angajat al fabricii va fi examinat din punct de vedere coprobacteriologic, într-un laborator de specialitate. Nu în ultimul rând, se vor recolta probe de lapte de la cele două ferme în momentul recepției în fabrică, pentru examen bacteriologic, și probe de apă, provenite de la intrarea și ieșirea din unitate.

Potrivit Instituţiei Prefectului Argeş, la 1 martie 2016, în unităţile spitaliceşti din judeţ sunt internaţi 62 de copii, din care 49 au vârste cuprinse între 0 şi 2 ani. Cu alte cuvinte, în ultimele 24 de ore au mai ajuns la spital 11 bebeluşi. Din fericire, starea de sănătate a micuţilor nu a impus transfer la Bucureşti.

Adaugă un Comentariu

*