Știri, Muntenia-Sud, România|luni, martie 1, 2021
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » ARGEŞ: Comisarul şef Ionel Ispir este noul comandant al Poliţiei Judeţene

ARGEŞ: Comisarul şef Ionel Ispir este noul comandant al Poliţiei Judeţene 

Foto: www.ziarulargesul.ro

Concursul a fost organizat în data de 17 februarie. Comisarul şef Ionel Ispir îi succede în funcţie comisarului şef Petre Ioniţescu, cel care a fost împuternicit la conducerea poliţiei argeşene în urmă cu şase luni şi care va trece pe postul deţinut anterior, cel de adjunct.

Ionel Ispir s-a născut în 1962 la Slătioara, Vâlcea, şi este absolvent al Liceului Industrial Horezu şi al Academiei de Poliţie “Al.I. Cuza” Bucureşti, Facultatea de Drept. Până în 1995 a lucrat ca ofiţer operativ de investigaţii criminale la Poliţia Curtea de Argeş, apoi a fost şef de birou până în 2005, iar în perioada iulie 2005-februarie 2008 a fost şef al Poliţiei Curtea de Argeş. Din februarie 2008 până în iunie 2009 a fost adjunct al Poliţiei Judeţene, după care până în iulie 2012 a revenit la conducerea poliţiei din municipiul Basarabilor. În iulie 2012 a fost împuternicit adjunct al şefului poliţiei argeşene, iar de ieri a devenit inspector-şef.

Sursa: ziarulargesul.ro

Adaugă un Comentariu

*