Știri, Muntenia-Sud, România|luni, martie 1, 2021
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Argeș » ARGEŞ: Jandarmeria, partener de dialog social

ARGEŞ: Jandarmeria, partener de dialog social 

jandarmi arges k

Timp de tei luni, până pe 30 aprilie 2014, la nivelul judeţului Argeş se derulează campania „Jandarmeria, partener de dialog social”.  În cadrul acestei acţiuni, reprezentanţii administraţiilor publice locale (municipii, oraşe, comune) au fost informaţi deja despre drepturile şi obligaţiile ce le revin cu privire la adunările publice şi componenţa comisiilor de avizare a cererilor de organizare.

În data de 24.02.2014, se va desfăşura o şedinţă de informare cu organizatorii de competiţii sportive în cadrul căreia vor fi abordate dispoziţiile legale cu privire la declararea jocurilor sportive naţionale, măsurile de asigurare a ordinii şi siguranţei participanţilor în arenele sportive, schimbul de date de interes referitoare la returul competiţional, relaţionarea cu societăţile de pază şi protecţie, cu accent pe capacitatea acestora de a îndeplini obligaţiile ce le revin conform legii.

„Pe perioada derulării campaniei «Jandarmeria, partener de dialog social», reprezentanţii IJJ Argeş vor discuta şi cu reprezentanţii sindicatelor sau ai organizaţiilor sindicale din judeţul Argeş pentru informarea reciprocă despre aspecte de noutate, stabilirea unor modalităţi de cooperare şi abordare a eventualelor acţiuni de protest (miting, marş, pichetare) în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare”, a precizat cpt. Liviu Sîia, purtător de cuvânt IJJ Argeş.

Totodată, ofiţerii de informare vor organiza întâlniri cu reprezentanţi ai suporterilor formaţiunilor sportive, în cadrul cărora vor fi abordate drepturile şi obligaţiile ce le revin cu ocazia organizării anumitor acţiuni în spaţiul public.

Pe toată perioada derulării campaniei, jandarmii argeşeni vor continua şi derularea activităţilor preventiv-educative în instituţiile de învăţământ din judeţ.

Adaugă un Comentariu

*