Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, august 5, 2020
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » ARGEŞ: Percheziţii la Primăria Topoloveni! Ancheta vizează atribuirea unor contracte de achiziţii publice

ARGEŞ: Percheziţii la Primăria Topoloveni! Ancheta vizează atribuirea unor contracte de achiziţii publice 

primaria topoloveni

La această oră, poliţiştii din Argeş efectuează 16 percheziţii la 14 persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de abuz în serviciul, conflict de interese, evaziune fiscală, delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, precum şi la sediul unei instituţii publice şi la o societate comercială.

Potrivit unor surse percheziţiile se desfăşoară la Primăria Topoloveni, iar vizat este, printre alţii, primarul Gheorghiţă Boţârcă. Alţii vorbesc că mascaţii au descins la Primăria Călineşti şi că ar fi în vizorul anchetatorilor fostul primar al localităţii, Nicolae Gavrilescu.

Percheziţiile se desfăşoară în cadrul a două dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, conflict de interese, evaziune fiscală, delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Dosarele privesc atribuirea unor contracte de achiziţii publice unor societăţi comerciale controlate de persoanele bănuite, precum şi nerecepţionarea lucrărilor în cauză. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 900.000 de lei.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Adaugă un Comentariu

*