Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, noiembrie 13, 2019
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » ARGEŞ: Vezi aici de ce ar putea să mai rămână Nicolescu şef la Consiliul Judeţean

ARGEŞ: Vezi aici de ce ar putea să mai rămână Nicolescu şef la Consiliul Judeţean 

Foto: media.realitatea.ro

A trecut o săptămână de când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat definitiv asupra conflictului de interese în care s-a aflat preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu.

Urmare Deciziei 633/11.02.2014, Nicolescu va rămâne fără mandatul de şef al judeţului Argeş, întrucât nu a respectat prevederile legale privind conflictul de interese şi a semnat mai multe contracte cu societăţi în care deţinea calitatea de acţionar.

Agenţia Naţională de Integritate a mai reţinut, prin raportul de evaluare din 2011, că Nicolescu a dat bani de la Consiliul Judeţean Argeş şi către o firmă a soţiei sale.

Cum spuneam, este o chestiune de timp până când Nicolescu va părăsi fotoliul de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş. Deocamdată, se aşteaptă comunicarea oficială din partea Agenţiei Naţionale de Integritate.

Prefectul de Argeş, Cristian Soare, a declarat că acest document va sosi cel mai probabil săptămâna aceasta.

„În situaţia în care ANI nu va lămuri ce trebuie să facem pas cu pas, în procedura care trebuie să o urmăm, vom solicita puncte de vedere şi ANI, şi Ministerului. Legislaţia nu are prevederi foarte clare cu privire la încetarea mandatului unui primar sau preşedinte de CJ”, a declarat Cristian Soare.

Cu alte cuvinte, o înştiinţare din partea ANI cu privire la situaţia preşedintelui Constantin Nicolescu nu va fi neapărat suficientă pentru ca acesta să-şi piardă madatul. Situaţia s-ar putea prelungi, dacă autorităţile vor considera necesar că nu sunt lămurite cum ar trebui să acţioneze.

De precizat că Nicolescu este primul preşedinte de Consiliu Judeţean din România care ar trebui să fie demis ca urmare a unei decizii ANI, rămasă definitivă printr-o hotărâre judecătorească.

Adaugă un Comentariu

*