Știri, Muntenia-Sud, România|joi, octombrie 29, 2020
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » Astăzi, miting pentru salvarea câinilor fără stăpân

Astăzi, miting pentru salvarea câinilor fără stăpân 

Peste 30.000 de români au semnat petiţia prin care se solicită Parlamentului să legifereze sterilizarea câinilor, în defavoarea eutanasiei.

Cu toate acestea, pe 5 aprilie, în Comisia de Administraţie din Camera Deputaţilor, a învins interesul financiar pentru afacerea „maidanezul” şi laşitatea celor care au crezut că vor câştiga ambele tabere, spune Carmen Arsene – vicepreşedinta Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor.

Astăzi, 11 aprilie, proiectul de lege va intra la discuţii în plen. Iubitorii de animale se vor aduna în faţa Parlamentului, într-un nou miting de protest, sperând să-i convingă pe aleşi că singura soluţie viabilă, dovedită de specialişti şi aplicată cu succes în ţările civilizate, este sterilizarea, nicidecum eutanasia.

„Telefoanele care le-am dat deputaţilor după şedinţă pentru a afla dacă au fost prezenţi şi care a fost poziţia lor au frapat: deputaţii PSD au încercat să fie foarte convingători că au votat împotriva eutanasiei. Deputaţii care ne-au asigurat inclusiv în ziua votului că vor vota pro sterilizare fie au votat pentru eutanasie, fie nu au venit la Comisie”, afirmă Carmen Arsene.

Aveţi mai jos situaţia prezenţei/absenţei şi a votului deputaţilor din Comisia de Administraţie:

  1. Barbu Sulfina (PD-L) – eutanasie
  2. Calin Ion (PSD) – nu a fost prezent
  3. Palar Ionel (PNL) – nu a fost prezent
  4. Ciocan Gheorghe (PSD) – nu a fost prezent
  5. Edler András György (UDMR) – eutanasie
  6. Apostolache Mihai (PD-L) – eutanasie
  7. Bobes Marin (PD-L) – eutanasie
  8. Boiangiu Victor (PD-L) – nu stim daca a fost prezent
  9. Bordeianu Dan (Indep.) – sterilizare
  10. Buican Cristian (PNL) – sterilizare
  11. Buta Sorin (PD-L) – sterilizare
  12. Cantaragiu Bogdan (PD-L) – eutanasie
  13. Dusa Mircea (PSD) – nu a fost prezent
  14. Gherasim Vasile (PD-L) – nu a fost prezent
  15. Iorgus Zanfir (PD-L) – eutanasie
  16. Longher Ghervazen (Minorit.) – sterilizare (inlocuit de Grosaru)
  17. Macaleti Costica (PSD) – eutanasie
  18. Marinescu Antonella (PSD) – eutanasie
  19. Moldovan Carmen (PSD) – sterilizare
  20. Oltean Ioan (PD-L) – nu a fost prezent
  21. Pieptea Cornel (PNL) – abtinere
  22. Ratoi Neculai (PSD) – eutanasie
  23. Seres Dénes (UDMR) – nu stim daca a fost prezent
  24. Soporan Vasile Filip (Indep.) – eutanasie
  25. Stan Nicolae (Indep.) – eutanasie
  26. Stoica Mihaela (PD-L) – eutanasie
  27. Varga Lucia-Ana (PNL) – sterilizare
  28. Vladoiu Aurel (PSD) – eutanasie
  29. Zamfirescu Sorin (PD-L) – eutanasie
  30. Zgonea Valeriu (PSD) – nu a fost prezent

Răspuns la Astăzi, miting pentru salvarea câinilor fără stăpân

  1. ela

    EUTANASIEEEEE

     

Adaugă un Comentariu

*