Știri, Muntenia-Sud, România|marți, septembrie 25, 2018
Sunteți Aici Home » INFO UTIL » ATENŢIE! Nu primiţi străini în casă, indiferent ce produse vând sau ce cadouri oferă!

ATENŢIE! Nu primiţi străini în casă, indiferent ce produse vând sau ce cadouri oferă! 

ciocanit usa

Perioadele de sărbători constituie pentru infractori un bun prilej de a acţiona, iar câştigarea încrederii persoanelor vârstnice, prin prezentarea de produse la preţuri promoţionale ori de cadouri din partea unor magazine sau autorităţi, le asigură accesul, fără efort, în locuinţele şi la economiile acestora.

Spre exemplu, un bătrân de 82 de ani, din comuna Bezdead, judeţul Dâmboviţa, a rămas fără 2.400 de lei, după ce a primit în casă vânzători ambulanţi de pilote. Poliţiştii efectuează cercetări în vederea depistării suspecţilor, tragerii lor la răspundere penală şi recuperării prejudiciului.

ATENŢIE!
– Supermarketurile şi hipermarketurile au promoţii şi oferă cadouri doar în interiorul magazinelor!
– Popularizarea acestor promoţii se realizează prin intermediul cataloagelor disponibile în magazin, pe site-urile de pe internet sau oferite de distribuitorii ambulanţi, nicidecum prin prezentarea produselor la domiciliu.
– Nu invitaţi necunoscuți în casă, în curte, chiar dacă care pretind că doresc să vă vândă produse la preţuri mici, să vă ofere bunuri cu titlu de cadou sau ca pomană.
– Țineți uşa sau poarta încuiate, chiar dacă sunt acasă!
– Nu ţineți în casă sume de bani sau bunuri de valoare; acestea trebuie păstrate în depozite bancare. Dacă, totuşi, alegeți să le păstrați în locuinţă, nu le depozitați în şifonier, acesta fiind primul loc în care caută hoţii.
– Nu depozitați la vedere, în curte, pe balcon sau în faţa uşii de acces, ambalajele obiectelor de valoare pe care le-ați achiziţionat.
– Nu invitați acasă persoane pe care doar ce le-ați cunoscut şi care vă spun poveşti impresionante de viaţă. Acestea pot profita de ocazie pentru a fura bunuri şi s-ar putea folosi chiar de violenţă pentru a-şi atinge scopul.
– Dacă la uşa dumneavoastră se prezintă persoane care se recomandă de la diverse instituţii (gaz, electrica, cablu, telefonie etc.) sau care vă oferă diverse servicii (deratizare, coşerit etc.), nu le permiteţi accesul în locuinţă până nu verificaţi dacă a fost solicitat serviciul acestora, fie telefonic, la instituţia unde pretinde că lucrează, fie la administratorul blocului.
– Reţineţi semnalmentele persoanelor suspecte.
– Sesizaţi în cel mai scurt timp poliţia, apelând numărul de urgenţă 112.

Adaugă un Comentariu

*