Știri, Muntenia-Sud, România|luni, decembrie 9, 2019
Sunteți Aici Home » SPORT » ATLETISM: Diana Ivăncescu, locul 2 la Campionatul Naţional de Primăvară

ATLETISM: Diana Ivăncescu, locul 2 la Campionatul Naţional de Primăvară 

Foto: Dan Mareş

Atleta Diana Ivăncescu are parte de un sezon mai mult decât bun la juniori I. După ce a obţinut argintul la Naţionalele de semimaraton, sportiva de la CS Târgovişte a bifat o comportare bună şi la Concursul Naţional de Primăvară. Eleva Desdemonei Banu-Ionescu s-a clasat pe locul 2 în cursa de 3.000 metri obstacole, cu timpul de 11:53.51.

La concursul desfăşurat pe stadionul „Iolanda Balaş Soter” din Capitală, dâmboviţeanca a fost întrecută de Violeta Dan (LPS Piteşti – 11:21.80), iar pe locul 3 a încheiat Loredana Viziteu, de la LPS Botaşani, cu 12:08.15.

Rezultatul obţinut de Diana la Concursul Naţional de Primăvară a fost unul mulţumitor pentru Desdemona Banu-Ionescu. „Acest loc ne bucură şi ne dă speranţe pentru o clasare pe podium la Naţionalele de juniori 1”.

Ionuţ Parghel

Adaugă un Comentariu

*