Știri, Muntenia-Sud, România|marți, noiembrie 24, 2020
Sunteți Aici Home » SOCIAL » AU LĂSAT COMUNA DĂRMĂNEŞTI FĂRĂ TELEFONIE! 6 bărbaţi au fost prinşi de jandarmi când duceau cablul la fier vechi

AU LĂSAT COMUNA DĂRMĂNEŞTI FĂRĂ TELEFONIE! 6 bărbaţi au fost prinşi de jandarmi când duceau cablul la fier vechi 

Foto arhiva

Un echipaj din cadrul Jandarmeriei Dâmboviţa, care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale pe raza comunei I.L. Caragiale a depistat, în intersecţia cu strada Branişte din localitate mai multe persoane suspecte care transportau într-un atelaj hipo cablu de telecomunicaţii.

În urma verificărilor efectuate de către cadrele de jandarmerie, a reieşit faptul că cei 6 bărbaţi cu vârste între 20 şi 30 de ani au decopertat solul pe o distanţă de aproximativ 20 metri, într-o zonă aflată pe raza comunei Dărmăneşti, în apropierea DN 72 Târgovişte-Ploieşti şi au secţionat, cu ajutorul unui topor 3 cabluri de telefonie interurbană, lungimea totală a acestora fiind de aproximativ 50 metri.

Bărbaţii transportau materialul sustras cu atelajul hipo la un centru de colectare a materialelor feroase şi neferoase, în vederea valorificării.

Jandarmii au întocmit persoanelor în cauză actele de constatare, acestea fiind susceptibile de săvârşirea infracţiunii de furt calificat, actele fiind înaintate structurilor abilitate pentru finalizarea cercetărilor.

Sursa: IJJ Dâmboviţa

Adaugă un Comentariu

*