ACTUALITATE
Incomod Media a câştigat concursul „Reporter european, împreună mai aproape de cetăţean”
Centrul Europe Direct Târgovişte, din cadrul Bibliotecii Judeţene „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa, a desemnat, săptămâna aceasta, câştigătorii concursului „Reporter european, împreună mai aproape de cetăţean”, ediţia 2018.
Prin intermediul acestei competiţii, jurnaliştii locali au fost încurajaţi să contribuie la diseminarea informaţiei europene în rândul cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa. Premiile constau în monitoare LED, utile pentru activitatea zilnică a unui gazetar. Acestea vor fi înmânate în data de 22 noiembrie, în cadrul activităţilor prilejuite de „Zilele Bibliotecii Ion Heliade Rădulescu Dâmboviţa”.
În concurs, au fost înscrise 205 materiale de presă, publicate individual sau în echipă în perioada 15 ianuarie – 15 octombrie 2018, din care 105 articole au aparţinut publicaţiei noastre, care s-a clasat pe locul I. Nu este prima dată când Incomod Media câştigă competiţia „Reporter european, împreună mai aproape de cetăţean”, organizată de Centrul Europe Direct Târgovişte şi ajunsă anul acesta la cea de-a VIII-a ediţie.
ACTUALITATE
Teatrul Tony Bulandra Târgoviște. Spectacolul „Zorba grecul” se joacă în cadrul Campaniei Naționale „Artiștii pentru artiști”
Duminică – 24 martie 2024, de la ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului „Tony Bulandra” Târgoviște se joacă spectacolul „Zorba grecul” în cadrul Campaniei Naționale „Artiștii pentru artiști”, campanie inițiată de UNITER și aflată, în acest an, deja la cea de-a 20-a ediție.
„Zorba grecul”, producția regizată de Mc Ranin, s-a născut, se pare, sub o stea a generozității. În luna decembrie a anului trecut, acest spectacol se juca în scop caritabil, pentru Secţia de Îngrijiri Paliative a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, iar acum, tot cu scop caritabil, se joacă pentru ajutorarea unor artiști aflați în situații de sănătate și financiare delicate. Acest destin generos al spectacolului credem că este strâns legat de crezul personajul principal, Zorba, un om cu inimă largă și cu o poftă de viață pe care nimic nu i-o poate strica și care este de-a dreptul contagioasă și pentru cei din jurul său. El ne îndeamnă să trăm clipa, să visăm la marile noastre idealuri și să încercăm să le împlinim.
Teatrul „Tony Bulandra” a răspuns în fiecare an afirmativ propunerii de a se implica în Campania Națională „Artiștii pentru artiști”.
Mai jos redăm conținutul comunicatului de presă transmis de UNITER:
În teatrul românesc, luna martie poartă simbolul generozității! E luna când facem totul pentru artiştii noştri. E luna când, atent la nevoile artiștilor săi, UNITER reia demersul caritabil validat și realizat de 20 de ani împreună cu instituțiile de cultură din România: Campania Națională „Artiștii pentru artiști”.
Un stimulator al solidarităţii de breaslă, un resort financiar pentru artiştii cu probleme de sănătate și existenţă şi un semnal pentru public şi autorităţi. Cu ajutorul teatrelor de stat și independente care programează spectacole dedicate acestei cauze, UNITER se implică activ în susţinerea financiară a artiştilor aflați în situații de viață delicate. Încasările din vânzarea de bilete sunt direcţionate către Fondul de Solidaritate Teatrală (RO14BRDE445SV17256174450). Din acest fond sunt ajutați oamenii de teatru care se confruntă cu probleme medicale complicate.
Toate acțiunile Campaniei în anul 2024 vor avea loc, ca de obicei, în preajma zilei de 27 martie – Ziua Mondială a Teatrului –, ocazie cu care instituțiile teatrale care programează spectacole sub motto-ul „Artiștii pentru Artiști” parcurg mesajul Internațional pentru Ziua Mondială a Teatrului.
Anul acesta autorul mesajului internațional este dramaturgul norvegian Jon Fosse, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2023. Mesajul urmează să fie postat pe site-ul www.uniter.ro.
Iată care sunt teatrele care au răspuns, până în acest moment, apelului nostru: Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați, Teatrul Mic București, Teatrul „Szigligeti Színház” – Trupa Szigligeti Oradea, Teatrul Dramaturgilor Români din București, Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe, Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea, Teatrul de Nord Satu Mare – Trupa „Mihai Raicu”, Teatrul Municipal Baia Mare, Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” București, Teatrul de Comedie București, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara, Teatrul „Țăndărică”, București, Opera Comică pentru Copii București, Teatrul Evreiesc de Stat București, Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești, Teatrul „Tomcsa Sándor” Odorheiu Secuiesc, Teatrul „Matei Vișniec” Suceava, Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu, Teatrul Nottara București, Teatrul „Tony Bulandra” Târgoviște, Teatrul „Puck” Cluj-Napoca, Teatrul Municipal „Bacovia” Bacău, Teatrul „Maria Filotti” Brăila, Teatrul Tineretului Piatra Neamț.
Pe site-ul www.uniter.ro veți găsi toate instituțiile teatrale care programează spectacole sub semnul Campaniei.
Invităm atât publicul, cât și artiștii să sărbătorim împreună Ziua Mondială a Teatrului în modul cel mai firesc cu putinţă: pe scenă, în sala de spectacol, în spatele scenei! Jucând și participând la spectacole menite să genereze fonduri necesare pentru a oferi un ajutor acelora care, din diferite pricini, nu mai pot crea misterul teatral pentru o vreme sau pentru totdeauna.
Cumpărând bilete la aceste spectacole de teatru, contribuiți în mod direct la alimentarea Fondului de Solidaritate Teatrală!
ACTUALITATE
Atenție! Se oprește furnizarea apei potabile în comunele Șelaru și Mătăsaru
Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița va întrerupe furnizarea apei potabile pentru efectuarea unor lucrări de igienizare la bazinul de stocare, în următoarele localități:
– în comuna Șelaru, în data de 20.03.2024, în intervalul orar 08:00-16:00;
– în comuna Mătăsaru (Sistem de alimentare cu apă potabilă Mătăsaru), în data de 20.03.2024, în intervalul orar 08:00-16:00.
Atenție! De la reluarea furnizării apei în zona de aprovizionare afectată și până la emiterea rezultatelor monitorizării calității apei potabile, se recomandă să nu se folosească apa pentru consumul uman, decât după limpezirea și fierberea apei timp de 10 minute. Rezultatele analizelor de laborator vor fi afișate pe site-ul Companiei de Apă Targoviște Dâmbovița, la adresa: catd.ro/index.php/comunicare/opriri-apa/arhiva-opriri-apa.
-
ACTUALITATEacum o săptămână
Dumnezeu să-l odihnească în pace! A plecat la cele veșnice fostul director al Liceului Voinești, prof. ing. Nicolae Comănescu
-
ACTUALITATEacum o săptămână
Opt posturi de preot vacante în județul Dâmbovița. Detalii aici!
-
ACTUALITATEacum o săptămână
Penitenciarul Găeşti pune la dispoziţia angajatorilor forţă de muncă necalificată
-
Dâmboviţaacum 3 zile
Vlad, polițist din Dâmbovița, are nevoie urgent de ajutorul nostru să lupte cu cancerul!
-
ADMINISTRAŢIEacum o săptămână
Așa ceva! Senatorul Dragoș Popescu, ofertant la o licitație publică de închiriere la Conțești. Ședința s-a suspendat pentru incompatibilitate
-
ACTUALITATEacum o săptămână
Fosta fabrică de lapte din Târgoviște a fost scoasă la vânzare pentru 2,3 milioane de euro
-
ACTUALITATEacum o săptămână
Subprefectul Corneliu Sălișteanu este noul rector al Universității Valahia din Târgoviște
-
ACTUALITATEacum 5 zile
Ambasadoarea SUA în România și ministrul Energiei vor fi prezenți la Doicești