Știri, Muntenia-Sud, România|luni, septembrie 16, 2019
Sunteți Aici Home » AGRICULTURĂ » AVERTISMENT: Noul PNDR, un program elaborat din statistici, fără consultarea agricultorilor

AVERTISMENT: Noul PNDR, un program elaborat din statistici, fără consultarea agricultorilor 

solar-1-agricultura

Federaţia Sindicatelor din Agricultură Terra solicită responsabililor din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să remedieze urgent problemele majore ce se regăsesc în noul Program naţional pentru Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, a cărui formă finală nu a fost încă aprobată de Comisia Europeană.

Potrivit Federaţiei Terra, fără consultarea lucrătorilor din agricultură, noul PNDR va fi doar un program eleborat pe baza statisticilor, a experienței altor state membre și nicidecum un program bazat pe realitatea fizico-geografică din Romania și capacitatea agricultorilor de a accesa acest program și de a crește productivitatea propriei lor afaceri.

„Deși la 1 martie 2015 trebuia să înceapă depunerea de cereri pe suprafață la APIA, acest lucru nu se întâmplă și, mai grav, nici nu se cunoaște data la care va începe depunerea cererilor, dar se știe că data de sfarșit este 15 iunie 2015, cu alte cuvinte, termenul nu se prelungește proporțional cu perioada în care nu s-au făcut inscrieri. În aceste condiții, este limpede că foarte mulți potențiali beneficiari vor fi pe de o parte excluși artificial și abuziv de la finanțarea indirectă prin depunerea de proiecte și pe de alta parte de la finanțarea directă. Federația Terra vrea să știe cine va răspunde pentru pierderile pe care le vor suferi agricultorii și cine își va asuma public nerespectarea perioadei de depunere a cererilor pe suprafață la APIA?”, explică Florin Istrate – preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Agricultură Terra.

Cât priveşte Ghidurile solicitantului publicate spre consultare, potrivit FSA Terra, acestea conţin numeroase inadvertențe și sunt practic imposibil de pus în practică, punând beneficiarii, ca și până acum, în imposibilitatea de a-și putea derula proiectele, ba chiar conducându-i spre situații inadmisibile (pe alocuri chiar ilegale) în urma cărora, aceștia ajung să fie executați silit sau să li se declare proiectele neeligibile după ce ele s-au încheiat.

„Federația Sindicală Terra constată ca instituțiile care trebuie să vină în sprijinul agricultorilor sunt de fapt instituțiile care luptă împotriva lor și împotriva agriculturii românești. De aceea, Federația Terra va lupta asumat pentru interesele tuturor lucrătorilor din agricultura și își asuma un rol activ în acest sens, având în vedere faptul că în acest moment sindicatele care ar fi putut să facă acest lucru, sunt aservite politic (deși statutul nu le permite) și nu mai au interes să apere interesele micilor lucrători din agricultură pentru simplul motiv că nu este o miză suficient de importantă”, precizează Florin Istrate.

Adaugă un Comentariu

*