Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, octombrie 25, 2020
Sunteți Aici Home » SOCIAL » AVERTISMENT: Vaccinaţi-vă împotriva hepatitei A, dacă plecaţi în vacanţă pe litoralul bulgăresc!

AVERTISMENT: Vaccinaţi-vă împotriva hepatitei A, dacă plecaţi în vacanţă pe litoralul bulgăresc! 

Foto: mirifictravel.ro

În urma inundațiilor provocate de ploile puternice care au afectat Varna și unele stațiuni bulgărești la Marea Neagră, există riscul ridicat ca apa mării să fie infectată cu virusul hepatic A, avertizează specialiștii bulgari în hepatologie.

Din acest motiv, MAE a lansat o atenționare de călătorie în Bulgaria pentru toți cei care se află sau urmează să plece în perioada următoare pe litoralul bulgăresc al Mării Negre.

Inspecția Regională de Sănătate Varna a comunicat că analiza microbiologică a apei de mare din zona ”Plaja ofițerilor- Varna” indică prezența ”Escherichia coli” și ”enterococi intestinali”.

Specialiștii recomandă turiștilor să nu consume midii crude, să utilizeze duşul după băile în mare, să respecte cu strictețe regulile igienico-sanitare și, pentru siguranță, cei care își petrec vacanța pe litoralul bulgăresc în acest an, să se vaccineze împotriva hepatitei A.

Sursa: Prompt Media

Adaugă un Comentariu

*