Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, februarie 27, 2021
Sunteți Aici Home » SPORT » BASCHET: CSM Târgovişte, cu moralul ridicat la debutul în campionat

BASCHET: CSM Târgovişte, cu moralul ridicat la debutul în campionat 

CSM Targoviste baschet

CSM Târgovişte debutează, mâine (ora 17:30), în noul campionat al Ligii Naţionale de baschet feminin. Echipa dâmboviţeană întâlneşte în ultimul meci al etapei inaugurale pe Rapid Bucureşti, într-o deplasare destul de uşoară. Disputa ar fi trebuit să aibă loc în week-end, dar gruparea din Capitală a solicitat o amânare de câteva zile.

Campioana României va porni cu moralul ridicat împotriva Rapidului, după ce săptămâna trecută s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei, ridiculizând în dublă manşă pe CSM Satu Mare. Echipa antrenată de sârbul Predrag Vasic începe noul campionat cu un lot format din 11 jucătoare, unde şase sunt autohtone, iar cinci americane.

Donica Cosby, ultima achiziţie

Campioana României a efectuat la sfârşitul săptămânii trecute ultimul transfer. CSM Târgovişte a reuşit să o achiziţioneze pe americanca Donica Cosby, fostă jucătoare la ICIM Arad. Sezonul trecut cea mai nouă componentă a CSM-ului a evoluat în Italia, la Calligaris Triestina. Prin achiziţionarea lui Cosby, formaţia târgovişteană a ajuns să dispună în lot de cinci jucătoare americane.

Ionuţ Parghel

Adaugă un Comentariu

*