Știri, Muntenia-Sud, România|marți, septembrie 26, 2017
Sunteți Aici Home » SPORT » BASCHET: CSM Târgoviște merge în cantonament la Poiana Brașov

BASCHET: CSM Târgoviște merge în cantonament la Poiana Brașov 

baschet CSM Targoviste

Activitatea echipei de baschet feminin CSM Târgoviște a devenit tot mai intensă în ultima perioadă. După nouă zile de antrenamente în Sala Sporturilor din localitate, mâine, formația antrenată de Cătălin Tănase va pleca într-un stagiu de pregătire centralizată la Poiana Brașov. În perioada cantonamentului (31 august – 7 septembrie), jucătoarele CSM-ului se vor pregăti la intensitate maximă pentru a a arăta cât mai bine în noul campionat.

Imediat după încheierea stagiului, componentele CSM-ului vor merge la Brașov, pentru a participa la un turneu amical, unde vor mai lua parte CSU Alba Iulia, CSBT Alexandria și Olimpia Brașov. Pentru acest cantonament, echipa va fi completată cu numeroase jucătoare de la “satelit”, dar și cu Porchia Green, jucătoare ce a ales să continue și în noua stagiune la Târgoviște, alături de Raluca Alecu, Larisa Toma și Selena Kirberg. Singura achiziție efectuată până acum de CSM a fost Elena Dincă de la CSU Alba Iulia.

Gruparea târgovișteană și-a propus să transfere în cel mai scurt timp trei jucătoare străine, după ce nu a putut să le rețină în lot pe americancele Chadijah Whitington, Chastity Reed și Amber Jones. Trio-ul de peste ocean nu a putut fi adus la Târgoviște pentru că nu a fost eligibil, după aplicarea deciziei BAT din 2014, așa cum prevăd noile reglementări FIBA.

“Echipa va fi întărită cu trei jucătoare, dar totul se va rezolva după ce va fi învestit noul președinte. Am încercat să întărim echipa cu trei americane, în urmă cu câteva zile, dar totul a picat, fiindcă nu au fost eligibile. În principiu, cu ele ne pusesem de acord în anumite privințe, dar o reglementare de la FRB ne-a împiedicat să le mai transferăm. Cum au jucat în alte campionate în ultimii doi ani, a trebuit să renunțăm total la ele și să le lăsăm să meargă în alte părți. În cel mai scurt timp CSM va fi întărită tot cu trei americane, care ne vor ajuta mult în noul campionat”, ne-a declarat Cătălin Tănase.

Echipa dâmbovițeană va juca primul meci oficial în Cupa României, pe 15 sepembrie, în compania lui CSU Alba Iulia.

Ionuț Parghel

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*