Știri, Muntenia-Sud, România|joi, iulie 9, 2020
Sunteți Aici Home » SPORT » BASCHET: CSM Târgoviște s-a calificat în finala Cupei României!

BASCHET: CSM Târgoviște s-a calificat în finala Cupei României! 

foto baschet

CSM Târgoviște s-a calificat, în această după-amiază, în finala Cupei României la baschet feminin. Gruparea dâmbovițeană a arătat excepțional în semifinalele competiției și a trecut de marea rivală Sepsi Sfântu Gheorghe, cu scorul de 58-55. Calificarea dâmbovițencelor în ultimul act al întrecerii a fost una de vis, iar jucătoarele antrenate de Cătălin Tănase au arătat că formează o echipă redutabilă, care poate răpune orice adversar ce îi iese în cale.

Victoria târgoviștencelor poate fi catalogată ca fiind una răsunătoare, atâta timp cât a fost obținută în fieful gazdelor turneului Final 8 al Cupei. Chiar dacă Sepsi a terminat prima repriză în avantaj (30-23), CSM rezolvat calificarea în finală în actul secund. După ce sfertul al treilea s-a sfârșit nedecis (13-13), trupa lui Tănase a dat lovitura fatală lui Sepsi în ultimele zece minute, când s-a impus cu 22-12, transformându-se din echipa outsider în câștigătoarea meciului.

În Sala “Kati Szabo”, Monique Coker a fost MVP-ul meciului, cu 17 puncte realizate, iar Porchia Green și Larisa Toma au reprezentat “motoarele” de rezistență ale CSM-ului, cu 12 și, respectiv, 11 puncte marcate. În tabăra gazdelor, principala marcatoare a fost Annemarie Parău, cu 15 puncte reușite, fiind urmată apoi de Janeesha Jeffery (14).

În finală, cu Olimpia CSU Brașov

Adversarul CSM-ului din finala Cupei este Olimpia CSU Brașov, formație care a trecut în semifinale de Sirius Târgu Mureș, cu 72-57. Disputa dintre CSM și Olimpia are loc sâmbătă, după-amiază, de la ora 16:45. Înaintea duelului din finala Cupei, scorul din sezonul regulat al LNBF este egal, 1-1. Dacă Olimpia a trecut de CSM la Târgoviște (78-72), echipa lui Tănase și-a luat revanșa sub Tâmpa, câștigând cu 82-54. Așadar, dacă dâmbovițencele vor arăta cu Olimpia la fel cum au făcut-o cu Sepsi, există șanse mari să intre în posesia primului trofeu din acest sezon.

Sepsi Sfântu Gheorghe – CSM Târgoviște 55-58 (14-12, 16-11, 13-13, 12-22)

Sepsi: J. Jeffery (14), A. Thompson (4), T. Marshall (9), A. Parău (15), A. Huțanu (5), T. Kilin, C. Harris, C. Shegog (8), A. Stoenescu. Antrenor: Zoran Mikes.

CSM: P. Green (12), L. Toma (11), E. Dincă (3), M. Coker (17), P. Poole (9), D. Cosby, A. Chivu (4), A. Vârjoghe (2), M. Fodor. Antrenor: Cătălin Tănase.

Ionuț Parghel

Adaugă un Comentariu

*