Știri, Muntenia-Sud, România|marți, martie 9, 2021
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » BIROCRAŢIE: „La Dâmboviţa e un exces de zel, ca să nu zic un exces de prostie”

BIROCRAŢIE: „La Dâmboviţa e un exces de zel, ca să nu zic un exces de prostie” 

emil draghici

Procurorii DNA au băgat frica în tot şi în toate! Mai nou, primarii din judeţul Dâmboviţa se plâng că nu mai au cu cine să lucreze, întrucât funcţionarii publici refuză să semneze documente, de teamă să nu dea cu subsemnatul în faţa anchetatorilor. De când cu zăngănitul zilnic de cătuşe, spun edilii, s-a înăsprit şi birocraţia la nivelul organismelor care au atribuţii în derularea proiectelor cu fonduri europene nerambursabile.

„Ceva e în neregulă la Dâmboviţa. Se pare că e un exces de zel, ca să nu zic un exces de prostie. Această anomalie trebuie eliminată”, a răbufnit Emil Drăghici – primarul de la Vulcana Băi şi preşedinte al Asociaţiei Comunelor din România, după ce colegii i-au expus problemele cu care se confruntă.

Edilul este decis să discute toate aceste probleme la Bucureşti, fiindcă noua „strategie de lucru” pune în pericol absorţia fondurilor europene în noul exerciţiu financiar 2014 – 2020.

Potrivit primarului comunei Cetăţeni, judeţul Argeş – Ion Toader, edilii se gândesc şi ei de mai multe ori înainte să semneze un document, din cauza faptului că au fost transformaţi în „ţintă pentru tunurile DNA”. Într-un cuvânt, activitatea de zi cu zi a acestora a devenit una riscantă.  

Susţinerile edililor au fost confirmate şi de vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Secretarilor de Judeţe din România – Ivan Vasile Ivanoff, care i-a felicitat pentru că au avut curajul să candideze.

„Aveţi o cruce foarte grea de dus. Contează foarte mult echipa pe care vă bazaţi, întrucât aveţi de îndeplinit atribuţii de la A la Z”, a explicat Ivan Ivanoff. 

2 Răspunsuri la BIROCRAŢIE: „La Dâmboviţa e un exces de zel, ca să nu zic un exces de prostie”

  1. Cocuta

    Nu este birocratie, e frica care va retine sa mai furati ca-n codru!

     
  2. pro DNA

    Ar trebui un procuror DNA la fiecare institutie a statului(in special la primarii), ca ar avea de lucru.

     

Adaugă un Comentariu

*