Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, septembrie 18, 2019
Sunteți Aici Home » SPORT » BOX: Mihaela Radu, de la CSM Târgovişte, pe primul loc la Cupa României!

BOX: Mihaela Radu, de la CSM Târgovişte, pe primul loc la Cupa României! 

mihaela radu

Pugilistele Clubului Sportiv Municipal Târgoviște au fost neoprit la ediția din acest an a Cupei României pentru junioare, tineret și senioare. Sportivele antrenate de Nicu Tamaș au boxat senzațional în ringul din Râmnicu Sărat, iar la final au intrat în posesia unei recolte bogate de rezultate prețioase. Cel mai importat rezultat a fost atins la senioare de Mihaela Radu, la categoria 81 de kilograme.

Sportiva de la CSM Târgoviște a încheiat competiția pe primul loc, după ce a avut parte de evoluții excelente pe toată durata concursului. Tot la senioare, un rezultat bun a obținut și Alina Nedelcu. Aceasta a terminat întrecerea dedicată categoriei 63 de kilograme pe locul 3. La tineret, Alexandra Negru a ocupat locul 2, la categoria 75 de kilograme, la fel cum au făcut-o și junioarele Andrada Bratu (46 kg) și Ștefania Ionescu (63 kg).

În urma rezultatelor înregistrate, se poate spune că ediția din acest an a Cupei a fost una reușită pentru pugilistele Clubului Sportiv Municipal Târgoviște!

Ionuț Parghel

Răspuns la BOX: Mihaela Radu, de la CSM Târgovişte, pe primul loc la Cupa României!

  1. chingi

    Felicitari ! un rezultat fantastic pentru sportiva noastra ! cine cunoaste conditiile in care se antreneaza aceasta sportiva poate sa isi dea seama ca este un rezultat fantastic !

     

Adaugă un Comentariu

*