Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, noiembrie 22, 2017
Sunteți Aici Home » OPINII » Bravo, Tudorel Toader!

Bravo, Tudorel Toader! 

ion obagilaCu riscul de a mă trezi mâine cu un dosar penal, îl felicit pe ministrul Justiţiei Tudorel Toader pentru poziţia sa vizavi de gălăgia făcută de procurori pe tema modificării legilor justiţiei. Constat cu stupoare că aceşti înalţi funcţionari ai statului, numiţi magistraţi, plătiţi regeşte, şi-au cam luat nasul la purtare şi vor să impună ei legi, modificări, să fie un fel de Dumnezei tereştri! Doar ei, să împartă prostimii binele şi răul. Nu le convine să răspundă pentru greşelile pe care le săvârşesc cu voie sau fără de voie. Să nu le cenzureze nimeni activitatea! Se opun democraţiei!

Uite că ministrul Tudorel Toader, pe care mulţi îl credeau duplicitar, prea blând, ba chiar fricos, a avut astăzi un discurs cutremurător însă corect. I-a aliniat pe procurori, metaforic vorbind, fiindcă dumnealor, de obicei, le place să alinieze pe alţii, şi le-a comunicat clar, concis, cu nerv ponderat, care le este rolul în societate. Că domniile lor pun în aplicare legi, nu le concep, nu îşi dau cu părerea în domeniul legislativ, fiindcă nu ar fi drept, legal, democratic!

Că procurorii au devenit stat în stat şi că fac cam ce vor, invocând articole de lege şi pe doamna cu balanţa în mână şi legată la ochi, o spun de foarte multă vreme jurnaliştii, unii politicieni, analişti şi comentatori.

Îmi aduc aminte, cu oarece nostalgie, că, pe vremea când nu funcţionau binoamele, când modestia şi umanismul, pe lângă profesionalism, completau imaginea magistraţilor, comunicam mai bine cu parchetele. Se mai organizau conferinţe de presă, se transmiteau comunicate, eram chemaţi la diferite cazuri şi informaţi în detaliu despre unele speţe de interes cetăţenesc. Exista un comportament mai firesc, omenesc, jovial, netemător, ca într-o ţară normală.

De câţiva ani buni, nimic! Suntem trataţi cu spatele sau nici măcar cu atât. De multe ori, simt cum suntem priviţi ca şi cum am fi o paria a societăţii, nişte inşi acolo şi noi care doar deranjăm şi scormonim, stricând limpezimea apelor adânci şi periculoase unde trăiesc rechinii. Procurorii nu mai schimbă cu noi două vorbe, nici măcar prieteneşte. Declaraţiile sunt date în grabă, pe fugă, reci, distante.

Consider că poziţia adoptată de ministrul Justiţiei Tudorel Toader este una istorică după câte s-au petrecut în România ultimilor ani. Gata, este timpul să intrăm în normalitate! Să ne revenim! Dacă nu o facem acum, monstrul dictaturii ne papă cu totul. Nu vrem să trăim într-un stat poliţienesc! Nu vrem o republică a procurorilor!

Ion Obăgilă

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*