Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, august 19, 2017
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Călăraşi » CĂLĂRAŞI: 519 poliţişti scoşi în stradă pentru descurajarea persoanelor certate cu legea

CĂLĂRAŞI: 519 poliţişti scoşi în stradă pentru descurajarea persoanelor certate cu legea 

Foto: Adevărul

Poliţiştii călărăşeni au acţionat, săptămâna trecută, în sistem integrat, pe întreg teritoriul judeţului, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, descurajarea faptelor de natură penală sau contravenţională, precum şi pentru identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale.

519 efective de aplicare a legii, dintre care 178 de poliţişti de ordine publică, 102 de poliţie rutieră, 70 de investigaţii criminale, 39 de investigarea fraudelor, 33 pentru acţiuni speciale, 12 poliţişti de la transporturi, 5 de la arme, explozivi şi substanţe periculoase şi 80 din alte structuri au participat la aceste activităţi, al căror obiectiv a fost creşterea autorităţii şi asigurarea respectării legii prin desfăşurarea de acţiuni specifice în zonele urbane şi rurale, întărirea prezenţei elementului poliţienesc şi asigurarea interoperabilităţii structurilor implicate, pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor cu violenţă în mediul stradal, diminuarea riscului rutier şi a fenomenului infracţional.

Au fost organizate şi desfăşurate 58 de acţiuni punctuale în sistem integrat în zonele urbane şi rurale ale judeţului, fiind constatate 26 de infracţiuni şi au fost depistate 25 de persoane bănuite de comiterea unor fapte de natură penală, 19 dintre acestea fiind surprinse în flagrant şi 5 reţinute pentru o perioadă de 24 de ore.

Au fost puse în aplicare 3 mandate de executare a pedepsei închisorii, au fost efectuate 61 de filtre, fiind verificate 766 autovehicule depistate în trafic, ocazie cu care au fost reţinute 37 de permise de conducere şi retrase 25 de certificate de înmatriculare.

Totodată s-au efectuat controale privind legalitatea desfăşurării actelor de comerţ la 128 de unităţi comerciale.

Poliţiştii călărăşeni au aplicat 1.284 de sancţiuni contravenţionale, din care 1079 la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 86 la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 61 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 3 la HG 69/2012 privind transporturile rutiere, 4 la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere şi 51 pentru alte acte normative. Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 542.147 lei, iar valoarea bunurilor ridicate în vederea confiscării este de 1.925 lei.

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*