Știri, Muntenia-Sud, România|marți, ianuarie 18, 2022
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » CĂLĂRAŞI: Consiliul Judeţean va revigora tradiţiile pescăreşti de la Dunăre

CĂLĂRAŞI: Consiliul Judeţean va revigora tradiţiile pescăreşti de la Dunăre 

Foto: argumentpress.ro

Consilierii judeţeni călărăşeni se vor întruni în şedinţă extraordinară de lucru vineri, 21 martie, pentru a vota trei proiecte care vizează dezvoltarea turismului şi a tradiţiilor pescăreşti pe malul Dunării.

Cele trei proiecte urmează a fi implementate cu fonduri europene nerambursabile şi urmăresc, între altele, organizarea unui festival pescăresc regional unde pescarii au posibilitatea de a-si valorifica produsele piscicole: peste proaspăt, produse conexe pescuitului, produse alimentare pe baza de peste gătite după reţete tradiţionale/originale. Evenimentul va conţine degustări de produse pescăreşti si totodată, vor fi prezentate produse profesionala de pescuit de către magazinele de profil (durata 1-2 zile).

Totodată, se vor organiza workshopuri, în şcolile din judeţul Călăraşi, în cadrul cărora le vor fi expuse elevilor tehnici de pescuit, de confecţionare unelte pescăreşti, de gătit pe baza de peste. De asemenea, la orele de dirigenţie, un nutriţionist le va explica copiilor beneficiile pentru sănătate a consumului de peste, iar un specialist din cadrul unei Asociaţii de pescari le va explica noţiuni de protejare a mediului natural si piscicol.

De asemenea, Consiliul Judeţean Călăraşi va achiziţiona: o ambarcaţiune de tip remorcher, trei bărci de agrement şi pescuit destinate turiştilor, şase biciclete, trei corturi şi accesoriile necesare campării, care să contribuie la creşterea atractivităţii piscicole prin dezvoltarea accesului pe Dunăre. În plus, vor fi marcate şi promovate două trasee acvatice pentru pescuit şi agrement.

Adaugă un Comentariu

*