Știri, Muntenia-Sud, România|vineri, august 23, 2019
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Călăraşi » CĂLĂRAŞI: Şi-a omorât fetiţa de un an şi două luni, lăsând o lumânare aprinsă în dormitor!

CĂLĂRAŞI: Şi-a omorât fetiţa de un an şi două luni, lăsând o lumânare aprinsă în dormitor! 

Sursa foto: www.canal3.md

O fetiţă de un an şi două luni a murit în chinuri groaznice, după ce locuinţa familiei a fost cuprinsă de flăcări. Copila a fost găsită carbonizată. S-a întâmplat, aseară, în satul Nicolae Bălcescu, din judeţul Călăraşi.

Incendiul a avut drept cauză neglijenţa proprietarei, care a lăsat nesupravegheată o lumânare aprinsă în dormitor, casa nefiind racordată la reţeaua de electricitate. Focul s-a propagat cu repeziciune în toată încăperea în care se afla copila.

Mama, o femeie în vârstă de 41 de ani, a încercat să intre în locuinţă pentru a-şi salva fetiţa, însă fără succes. S-a ales cu arsuri de gradul I şi II pe aproximativ 15% din suprafaţa corpului, la nivelul feţei, membrelor superioare şi toracelui. A fost transportată la Spitalul Judeţean din Călăraşi.

Pompierii au stins incendiul după aproape două ore de luptă cu flăcările. Au ars: acoperişul casei pe o suprafaţă de circa 15 metri pătraţi, aproximativ 30 de kg materiale textile, elemente de mobilier şi tocurile din lemn ale uşilor şi ferestrelor, valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de aproximativ 20.000 lei.

Adaugă un Comentariu

*