Știri, Muntenia-Sud, România|vineri, iunie 2, 2023
Sunteți Aici Home » AGRICULTURĂ » CĂLĂTORIE: Inima comunităţii din Nemesany – Slovacia bate la „Casa Meşteşugurilor”!

CĂLĂTORIE: Inima comunităţii din Nemesany – Slovacia bate la „Casa Meşteşugurilor”! 

slovacia 7

Oraşul Levoca ne-a fascinat, aşa că, înainte de a pleca spre următorul obiectiv înscris în itinerariul nostru, dis-de-dimineaţă, am purces la o plimbare pe străzile încărcate de istorie, zăbovind mai mult în faţa bisericii romano-catolice Sfântul Jakub. Un monument impresionant, un adevărat muzeu al perioadei medievale. Aşezământul de cult deţine cel mai înalt altar din lemn existent în lume – 18,6 metri, fiind realizat în atelierul unui meşter din Levoca, între anii 1507-1517. Levoca, ne-au spus cunoscătorii locurilor, este cel mai vizitat oraş din Slovacia.

slovacia 1

 

Ne-am încărcat rapid de spiritualitate şi aer curat, de munte, după care am pornit spre comuna Nemesany, aşezată nu tocmai departe de Levoca. Sătucul are o populaţie de 400 de suflete şi se întinde pe o suprafaţă de… 400 de hectare. Oamenii de aici se ocupă cu agricultura. Iar acum, prin sprijinul acordat de Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, au început să reînvie micile meşteşuguri tradiţionale. Ne-am adunat cu toţii în Casa de Cultură a localităţii, unde gazda noastră, Andrea Hradiska, sufletul proiectului, ne-a povestit cum s-a născut iniţiativa.

Cei 10.000 de euro au venit pe Măsura 312 – Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi. Cu banii primiţi, iniţiatorii au reuşit să modernizeze o clădire dărăpănată pe care au transformat-o într-o „Casă a Meşteşugurilor”. Interiorul, împărţit în mai multe încăperi, oferă acum localnicilor o sală de lectură modernă, dotată cu calculatoare conectate la internet, un club al tinerilor şi al bătrânilor şi, pentru cei care vor să se menţină în formă, indiferent de vârstă, o sală de fitness dotată cu aparate specifice acestei activităţi sportive.

slovacia 2

Nu am pus la socoteală muzeul tradiţiilor şi atelierele de creaţie, unde bătrânii comunităţii îi deprind pe tineri cu tainele meşteşugurilor locale. Am fost încântaţi să vedem mulţimea de obiecte de decor, de artizanat, confecţionate în „Casa Meşteşugurilor”. Putem spune că, noi cei din grupul de multiplicatori de informaţii veniţi din România, ne-am repezit pentru a achiziţiona produsele lucrate la Nemesany! Vrăjitoare din cârpe şi lemn, gentuţe, figurine din hârtie, suporturi de lumânări, căsuţe din lemn, săpun natural turnat în diferite forme şi multe, multe alte lucruri uluitoare.

Aşa după cum ne-a spus iniţiatoarea proiectului, Andreea Hradiska, grupul ţintă a fost alcătuit din toate categoriile de vârstă, ţelul fiind acela de a revigora spiritul localităţii, tradiţiile, de a-i scoate pe oameni din rutină, de a-i determina să comunice mai mult, să socializeze, să se implice pentru binele comunei.

slovacia 5

„Am vrut, prin acest program pe care l-am derulat cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile, să reducem diferenţa dintre vârste, să stopăm eventualele conflicte dintre generaţii. Am vrut ca oamenii din comunitatea noastră să poată conlucra. Am reuşit să îi scoatem din casele lor, să îi facem să comunice, să lucreze împreună, să vină cu idei noi pentru binele localităţii”, ne-a mărturisit Andreea Hradiska.

Şi uite aşa, încet-încet, comuna de 400 de locuitori a prins din nou viaţă, totul pornind de la o iniţiativă materializată printr-o finanţare oferită de Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. Acum, în Nemesany, se desfăşoară tot soiul de activităţi culturale, creative, festivaluri cu specific tradiţional.

Bătrânii, parcă mai veseli, mai luminoşi, îi deprind pe tineri cu meseriile locului, iar adolescenţii îi învaţă pe cei în vârstă cum să manevreze calculatorul şi să navigheze pe internet. Comunitatea trăieşte, iar inima ei bate acum la „Casa Meşteşugurilor”.

slovacia 6 slovacia 3 slovacia 4

Adaugă un Comentariu

*