Știri, Muntenia-Sud, România|joi, martie 23, 2017
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » CARAMBOL: Trei morţi şi 57 de răniţi într-un accident în lanţ pe Autostrada Soarelui

CARAMBOL: Trei morţi şi 57 de răniţi într-un accident în lanţ pe Autostrada Soarelui 

carambol-autostrada-soarelui-1






32 de maşini au fost implicate astăzi într-un accident în lanţ pe Autostrada Soarelui, la kilometrul 67, pe teritoriul judeţului Călăraşi. Trei persoane au decedat şi alte 57 au fost rănite. 13 victim e au fost transportate la Spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti, nouă la Floreasca, cinci la Pantelimon, patru la Elias, cinci la Universitar, trei la Sfântul Ioan şi două la Grigore Alexandrescu – potrivit Libertatea.

Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie. Potrivit directorului adjunct al Direcţiei Rutiere, este cel mai grav accident de când a fost deschisă Autostrada Soarelui.

carambol-autostrada-soarelui

În prima etapă, un şofer a ieşit imprudent dintr-o benzinărie, maşina fiind acroşată de un alt autoturism. Cei doi conducători auto au ieşit să discute, moment în care alte 10 maşini s-au lovit între ele. În faza a doua, un Tir a frânat brusc pentru a evita impactul, iar maşinile din spate s-au lovit de acesta.

Cauza acestui eveniment rutier grav ar fi ceaţa foarte densă şi neadaptarea vitezei de delasare la condiţiile meteo. Niciunul dintre şoferi nu ar fi respectat distanţa de siguranţă faţă de ceilaţi participanţi la trafic. Vizibilitatea era sub 50 metri.

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*