Știri, Muntenia-Sud, România|vineri, iulie 3, 2020
Sunteți Aici Home » POLITIC » CELEBRARE: Şefii PNL, în pelerinaj la Mecca liberalilor, Vila Florica, reşedinţa Brătienilor

CELEBRARE: Şefii PNL, în pelerinaj la Mecca liberalilor, Vila Florica, reşedinţa Brătienilor 

vizita vila florica 3

Astăzi, liberalii au sărbătorit 142 de ani de la înfiinţarea partidului, cea mai longevivă formaţiune politică din România şi una dintre cele mai importante din Europa. Şi cum putea să fie marcat cel mai bine acest eveniment dacă nu printr-un pelerinaj la Vila Florica, din Ştefăneşti, judeţul Argeş, reşedinţa marii familii a Brătienilor, cei care au pus piatra de temelie şi au contribuit la crearea României moderne, la consolidarea statului democratic român?

Vila Florica reprezintă pentru mulţi liberali un soi de Mecca, locul în care radiază istoric adevăratele valori ale liberalismului, mediul în care, cei cu har politic, dornici de a sluji sincer ţara, pot învăţa din forţa exemplului dat de Ion C. Brătianu şi de Ion I.C. Brătianu, din conduita lor politică, din sacrificiul lor. La capela unde sunt înmormântaţi întemeietorii liberalismului din România s-a ţinut o slujbă religioasă şi au fost depuse coroane de flori.

vizita vila florica 1

Peste 50 de membri ai PNL Dâmboviţa, în frunte cu preşedintele organizaţiei – Marius Caraveţeanu, s-au aflat astăzi la reşedinţa familiei Brătianu, transformată acum într-un muzeu al liberalismului. Aici, au mai sosit delegaţii ale Partidului Naţional Liberal din Argeş, Vâlcea, Bucureşti şi Prahova, dar şi din alte judeţe din ţară. De asemenea, au venit Raluca Turcan – preşedinte interimar al PNL şi candidaţii pentru şefia partidului – Ludovic Orban şi Cristian Buşoi.

Ceva mai târziu, în timp ce pe terasa canacului se consuma simpozionul dedicat celor 142 de ani de istorie liberală, a sosit şi Viorel Cataramă, cel de-al treilea pretendent pentru conducerea PNL. Omul de afaceri a descins la Florica cu un elicopter.

vizita vila florica 4

Discursurile lui Orban şi Buşoi au fost temperate, echilibrate. Cei doi au insistat pe rolul liberalismului în România, pe ceea ce trebuie să se întâmple bun, evitând să profite de locul respectiv pentru a-şi face campanie electorală. În schimb, Viorel Cataramă a tunat şi a fulgerat împotriva PSD-iştilor şi a celor care au o atitudine de tip socialist în PNL. Totodată, şi-a expus o parte a programului său, dacă va fi ales preşedinte al PNL şi dacă va ajunge la putere în România.

„Trebuie să anulăm toate ajutoarele sociale pentru persoanele apte de muncă! Anulăm orice ajutor de stat pentru multinaționale, pentru TAROM sau Televiziunea Română! Nu doresc să fiu votat de cei care primesc ajutoare sociale”, a declarat Cataramă. La un moment dat acesta a îngenunchiat în faţa portretelor Brătienilor.

vizita vila florica 2

Atmosfera, la general, a fost una destinsă. Ludovic Orban a fost în largul său, pozându-se cu toată lumea, dialogând liber, glumeţ. Se vedea de la o poştă că la Florica era favoritul numărul 1 pentru şefia partidului. În schimb, Cristian Buşoi era mai retras, singur, nesolicitat pentru şedinţe foto de liberalii prezenţi.

Raluca Turcan a stat mai departe de cei doi candidaţi, nevrând să-şi afişeze simpatia pentru vreunul dintre ei. La conferinţa de presă de la finalul întâlnirii au rămas doar Raluca Turcan, Cristian Buşoi şi Viorel Cataramă. Ludovic Orban a preferat să se retragă printre liberalii din curte.

Adaugă un Comentariu

*