Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, mai 22, 2019
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » COMUNICAT: Procurorii au reţinut un angajat al Consiliului Judeţean Dâmboviţa de la Siguranţa Circulaţiei

COMUNICAT: Procurorii au reţinut un angajat al Consiliului Judeţean Dâmboviţa de la Siguranţa Circulaţiei 

consiliul judetean  dambovita 1

Ca urmare a informării noastre privind reținerea, la data de 30.04.2015, pentru 24 de ore a domnului Ungureanu Sorin Silviu, consilier în cadrul Compartimentului Transport și Siguranța Circulației al Consiliului Județean Dâmbovița, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a dispus:

1. Suspendarea din funcția publică de consilier la Compartimentul Transport și Siguranța Circulației din cadrul Direcției Generale Infrastructură Locală a persoanei menționate, de îndată ce măsura arestării preventive va fi dispusă de către instanța de judecată;
2. Înlocuirea tuturor funcționarilor publici cu atribuții de control, cu activitate mai îndelungată, cu alte persoane din aparatul de specialitate al CJD, indiferent de domeniul de activitate;
3. Retragerea atribuțiilor de coordonare a Compartimentului Transport și Siguranța Circulației – exercitate de domnul Jean Cârstoiu, director general adjunct al Direcției Generale Infrastructură Locală, și desemnarea, în condițiile legii, a unui alt responsabil cu aceste atribuțiuni.

Având în vedere că nu cunoaștem încă detalii privind momentul reținerii și nici circumstanțele exacte, raportat la graficul de control și persoanele participante, de îndată ce vom dispune de toate datele necesare, vom aprofunda măsurile de reorganizare a activităților de control. Până atunci, suntem pregătiți pentru a furniza datele ce ne vor fi solicitate de instituțiile statului.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Dâmbovița

Adaugă un Comentariu

*