Știri, Muntenia-Sud, România|marți, august 14, 2018
Sunteți Aici Home » OPINII » Concluzie amară…

Concluzie amară… 

ion obagilaVreau să scriu despre lucruri normale, dar nu pot. Societatea, colectivitatea, starea naţiunii, breasla te determină să îţi impui un alt ritm, să fii prost sau perfid, mârlan, obraznic, dur, curajos sau nepăsător. Cum să brodezi din tastatură, că asta e moda acum, lucruri frumoase, când România este sfârtecată de hoţi şi de abuzurile procurorilor şi ale altor structuri care alcătuiesc statul de drepţi? Cum să plantezi floricele pe paginile publicaţiilor, când o anumită categorie profesională şi-a instaurat republica şi ne rade cu totul din trei denunţuri, un martor protejat şi o înregistrare ruptă dintr-un context larg?

De vină, pentru tot acest coşmar în care ne aflăm de ani şi ani, sunt prea iubiţii politicieni. Mulţi dintre ei au cohabitat de minune cu sistemul paralel, cu procurorii şi alte organe cu umerii cocoşaţi de trese şi demnităţi secrete. Au chiolhănit prin case conspirative, prin vii şi livezi, au bătut mingea pe terenurile de tenis ale nababilor. Au dat apă la moară creării unei dictaturi tăcute, unui aparat represiv care te ridică, după principiul inchiziţiei din evul mediu, pentru vine închipuite, plăsmuiri şi vrăjitorii.

Acum, când buboiul s-a umflat şi a buşit aproape de noi, la Ploieşti, sar toţi ca arşi. Au văzut politicienii noştri că nu mai este de şagă. Că ignoranţa şi complacerea a produs otravă.

Ţara s-a transformat într-un câmp de vânătoare pe care îşi încearcă armele reprezentanţii de lux ai statului, cei deasupra cărora nu mai este decât Dumnezeu, poate nici El, că, dacă vor, îl fac din două-trei interceptări celeste, iar indivizi tip Iuda, care să dea un pupat fals, se mai găsesc!

Semnalul că se întâmplă ceva ciudat în societatea românească l-am simţit cu mulţi ani în urmă. Atunci când intrai prin birourile unor persoane de vază, cu funcţii şi responsabilităţi, aceştia nu se angajau cu tine într-un dialog mai liber înainte de a da la maximum volumul la radioul sau televizorul din dotare. Unii chiar îşi închideau geamurile şi puneau ventilatorul să zbârnie lângă fereastră, pentru a bruia înregistrarea ambientală. Şi asta în condiţiile în care nu se discutau secrete de stat, dar se temeau să nu fie interpretat ceva greşit din divagaţiile lor! Atunci, mă miram şi îi întrebam năuc: Păi, în ce ţară trăim? Ne-am întors în stalinism? Răspunsul venea gestual, cum procedează nepoţelul meu când nu înţelege ceva, ridică strâns din umeri şi închide ochii.

Şi, uite unde am ajuns din cauza unei toleranţe patologice… E timpul pentru o revenire în adevăratele straie ale statului de drept. Acum, cât se mai poate! Ştiu că este greu. Unii s-au baricadat în vile, în cartiere rezidenţiale. Sunt specialişti în a viola legile şi a le supune după voinţa lor. Drumul din luxul de acasă la locul de muncă bine plătit şi cu jandarmi la poartă îl parcurg în limuzine. Cu rândaşii se întâlnesc rar… Au uitat de nevoile ţării, de adevăratul lor rol în societate, se cred zei, stăpâni absoluţi. Părăsesc habitaclul modern al mercedesului din dotare doar când urcă în avion şi zboară către destinaţiile de lux unde îşi consumă vacanţele. Şi râd de noi… Dacă asta înseamnă democraţie şi libertate, atunci mi-e dor de Ceauşescu!

Ion Obăgilă

Adaugă un Comentariu

*