Știri, Muntenia-Sud, România|joi, iulie 2, 2020
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » CONCURS: Educaţie anticorupţie prin film! Înscrierile se fac până pe 30 aprilie

CONCURS: Educaţie anticorupţie prin film! Înscrierile se fac până pe 30 aprilie 

concurs film

Asociația Pro Democrația, Direcția Generală Anticorupție din Ministerul Afacerilor Interne și Fundația Hanns Seidel România, împreună Ministrul Tineretului şi Sportului şi sponsorul principal – FLANCO, au lansat proiectul „Educaţie anticorupție prin film” asociat Festivalului Internaţional de Film Transilvania, aflat în 2015 la ediţia a XIV-a. practic, este vorba despre o competiţie de filme de scurt-metraj adresată deopotrivă cineaştilor amatori si profesioniştilor din România şi se va desfășura în Municipiul Cluj-Napoca în perioada 29 mai – 7 iunie 2015.

Proiectul îşi propune să participe la promovarea transparenţei, integrităţii, responsabilităţii şi bunei guvernări prin atingerea a trei dimensiuni ale prevenirii corupţiei: informarea privind efectele negative ale corupţiei, încurajarea unei atitudini de intoleranţă şi stimularea celor afectaţi în semnalarea cazurilor de corupţie către organele competente. Toate aceste dimensiuni au în vedere, în plus, o acţiune orientată spre viitor, pentru că se adresează în primul rând tinerilor, care sunt încurajaţi să ia atitudine împotriva corupţiei ca cetăţeni activi, dezvoltându-se astfel societatea civilă românească în sens larg.

Regizorul sau producătorul care deține drepturile de difuzare ale filmului trebuie să completeze în întregime formularul online pe site-ul www.apd.ro, apoi să trimită formularul de înscriere, listat și semnat, împreună cu un DVD, la ASOCIAȚIA PRO DEMOCRAȚIA, B-dul Mareșal Alexandru Averescu, nr. 17, Pavilion F, etaj 3, Sector 1, Municipiul București, până la data de 30 aprilie 2015. Fiecare colet trebuie să aibă următoarea menţiunea „Competiţia TIFF Anti-corruption Festival 2015”.

Organizatorii vor nominaliza şi publica pe site-ul de concurs cele 10 filme care intră în Competiția finală până la data de 22 mai 2015. Filmele desemnate câștigătoare pentru locurile I, II și III vor fi anunțate la data de 30 mai 2015. Pentru filmul câştigător se va acorda un premiu în valoare de 2.000 de euro, constând în produse specifice procesului cinamatografic. Pentru locul II, valoarea premiului este de 1.000 de euro, iar pentru locul III – 500 de euro.

Condiţii de participare:
1. Producţiile trebuie să fie realizate în perioada 15 martie 2015 – 30 aprilie 2015 şi să fie subtitrate sau dublate în limba română sau engleză.
3. Durata filmului va fi cuprinsă între 3 – 15 minute.
4. Formatul de proiecție este digital, format Quick time, FullHD – 1920 x 1080, Codec h264 sau mpeg2, Data rate 15 – 30 mbs, Stereo aac. Nu se acceptă alt tip de format.
5. Filmele câştigătoare trebuie să conţină mesaje care să contribuie la determinarea adoptării unui comportament integru de către cetăţenii şi funcţionarii statului român.
6. Persoana care trimite filmul va fi considerată participant la concurs şi va fi singura eligibilă pentru premiu.
7. Angajaţii DGA si APD şi membrii familiilor acestora nu pot participa la acest concurs.

Adaugă un Comentariu

*