Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, iulie 4, 2020
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » Consiliul Județean desființează biroul de reprezentare de la Castellon, Spania

Consiliul Județean desființează biroul de reprezentare de la Castellon, Spania 

CJ

Întruniți în ședință extraordinară de lucru în această dimineață, consilierii județeni au votat în unanimitate pentru încetarea asocierii cu Consiliul Local Municipal Târgoviște având ca obiect funcționarea biroului de reprezentare în orașul Castellon de la Plana, Spania.

Președintele Adrian Țuțuianu a precizat că a luat decizia desființării acestui birou, începând cu 1 ianuarie 2013, întrucât, de șase luni, de când se află la conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, a constatat că nu se desfășoară niciun fel de activitate la Castellon.

”Cărțile și bunurile imobile pe care Consiliul Județean le are acolo vor fi transferate către biserica ortodoxă din Castellon. În momentul de față, mai avem de recuperat sumele plătite cu titlu de garanție pentru spațiul în care a funcționat biroul și pentru apartamentul închiriat”.

Menționăm că biroul de reprezentare din orașul Castellon de la Plana a fost înființat în aprilie 2007.

Adaugă un Comentariu

*