Știri, Muntenia-Sud, România|luni, ianuarie 27, 2020
Sunteți Aici Home » SOCIAL » CONSULTARE: Reutilizarea apei în Europa – tu ce părere ai?

CONSULTARE: Reutilizarea apei în Europa – tu ce părere ai? 

Foto: observatorulph.ro

Reutilizarea apei nu este o practică răspândită pe scară largă în Europa. Majoritatea apei reziduale provenite de la stațiilor de tratare a apelor urbane este pur și simplu vărsată înapoi în râuri și lacuri. Însă creșterea gradului de reutilizare a apelor ne-ar permite să rezolvăm, de exemplu, problema penuriei de apă și a secetei, reducând totodată riscul de contaminare cu ape reziduale și costurile aferente tratării acestor ape. Reutilizarea apei are, de asemenea, un impact mai redus asupra mediului decât obținerea acesteia din alte surse, cum ar fi transferurile interregionale de apă sau desalinizarea.

Comisia Europeană lansează o consultare publică cu privire la o serie de eventuale măsuri ale UE care ar încuraja reutilizarea apelor reziduale epurate. Doreşte să știe ce cred cetățenii, părțile interesate, întreprinderile, ONG-urile și autoritățile publice despre potențialul reutilizării apei și despre obstacolele care împiedică o astfel de reutilizare, precum și ce tipuri de măsuri de reglementare și de altă natură, adoptate la nivelul UE, ar putea răspunde în mod eficace acestor preocupări și ar putea spori gradul de reutilizare a apei în condiții de siguranță în UE.

Consultarea, disponibilă aici, este deschisă până la 7 noiembrie 2014. Rezultatele acesteia vor sta la baza unei evaluări a impactului care va acoperi toate aspectele-cheie ale reutilizării apei, avându-se în vedere întrebuințările sale în agricultură, în mediul urban, în cel industrial și în scop recreativ. În 2015, Comisia intenționează să prezinte o propunere oficială în materie, bazată pe dovezile cuprinse în evaluarea impactului.

Adaugă un Comentariu

*