Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, aprilie 8, 2020
Sunteți Aici Home » SOCIAL » CU MAȘINA LA FURAT DE FIER VECHI! Trei bărbaţi săpău după conducte în zona satului Saru, comuna Valea Mare

CU MAȘINA LA FURAT DE FIER VECHI! Trei bărbaţi săpău după conducte în zona satului Saru, comuna Valea Mare 

hoti conducte

Un echipaj din cadrul Jandarmeriei Dâmboviţa care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale pe raza comuniei Valea Mare, a depistat în zona împădurită a localităţii Saru, la aproximativ 300 metri de o sondă, mai multe persoane care au sustras conductă metalică aparţinând unei societăţi comerciale.

În urma aplicării măsurilor legale şi a verificărilor efectuate de către cadrele de jandarmerie s-a stabilit că N. Andrei în vârstă de 24 ani, P. Constantin în vârstă de 34 ani şi A. Alexandru în vârstă de 45 ani au scos la suprafaţă un segment dintr-un tronson de conductă, în lungime totală de aproximativ 25 metri, pe care l-au tăiat în 11 bucăţi folosind pânze de bomfaier. Bărbaţii intenţionau să transporte materialul feros, cu ajutorul unui autoturism la un centru de colectare a materialelor feroase.

Jandarmii au întocmit persoanelor în cauză actele de constatare, acestea fiind susceptibile de săvârşirea infracţiunii de furt calificat, actele fiind înaintate structurilor abilitate pentru finalizarea cercetărilor.

Sursa: IJJ Dâmbovița

Adaugă un Comentariu

*