Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, august 19, 2017
Sunteți Aici Home » OPINII » Cum e să o faci… de oaie!

Cum e să o faci… de oaie! 

ion obagila 1Bucurie pe lupii din România! Este posibil ca oaia să devină simbolul turismului românesc. Să vezi festine! Nu se ştie dacă va fi vorba de ţigaie, merinos de Palas sau ţurcană. Ideea năstruşnică ar aparţine lui Mircea Titus Dobre, un necunoscut pus la conducerea Ministerului Turismului care, până acum nu a ieşit cu nimic în faţă. Tocmai de aceea a ales oaia!

Probabil, s-a gândit pricopsitul demnitar că, dacă gâştele au salvat Capitoliul, ovina, tunsă sau cu lâna pe ea, ar putea salva turismul românesc. Probabil vrea să termine cu frunza lui Udrea. Şi, cine putea să o rumege mai cu poftă decât o biată oaie? A mai dat-o la scărmănat când presa i-a comentat nerozia cu valoare de idee ministerială. Că Mioriţa, legendele româneşti, bla, bla, bla… Uite ce se întâmplă când aleşii sunt implicaţi în tot soiul de comisii de control, verificare, îmbălsămare. Se urcă oaia pe masă! Pardon, ministrul Dobre!

În sprijinul şefului de la Turism a sărit Petre Daea, ministrul Agriculturii, recunoscut pentru enunţurile sale îmbârligate. Oaia este o statuie vie, ar fi declarat Petrică. „Lângă oaie poţi să găseşti o frunză, lângă frunză nu poţi să găseşti o oaie”! Ai? Alo, domnu’ Daea, ştiu că veniţi de undeva din trecut şi le mai aveţi cu romantismul revoluţionar, dar prea de tot, bre. Ai ras filozofia!

Nu ştiu ce se întâmplă în PSD. A dispărut logica, coerenţa. Îi bruiază sistemul în aşa hal pe social-democraţi încât vor neapărat să o facă de oaie?! Reveniţi-vă, e păcat de încrederea ce v-a fost acordată!

Ion Obăgilă

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*