Știri, Muntenia-Sud, România|luni, octombrie 21, 2019
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » DÂMBOVIŢA: 190 de poliţişti s-au aflat noaptea trecută în stradă, pentru siguranţa cetăţenilor!

DÂMBOVIŢA: 190 de poliţişti s-au aflat noaptea trecută în stradă, pentru siguranţa cetăţenilor! 

Foto: editie.ro

În cursul nopţii de 13/14 decembrie a.c., în intervalul orar 23:00-06:00, circa 190 de poliţişti dâmboviţeni au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă civică.

Dintre aceştia, 127 au fost din cadrul structurilor de ordine publică şi poliţie rutieră şi 36 specializaţi în investigaţii criminale şi investigarea criminalităţii economice, sprijiniţi de 17 luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

În cadrul celor 9 filtre instituite, poliţiştii au controlat peste 160 de vehicule.

În urma acţiunilor desfăşurate, au fost constatate 9 infracţiuni, din care 8 în flagrant delict.

Totodată, poliţiştii au aplicat 280 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum total de 67 886 de lei şi au ridicat în vederea confiscării bunuri a căror valoare se ridică la peste 5000 de lei.

Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 86 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991 şi 173 ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, din care 45 pentru încălcarea regimului legal de viteză şi 3 pentru consum de alcool.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 6 permise de conducere şi au confiscat 1400 de kilograme de cetină, 270 de coroniţe din brad şi 5 mc material lemnos a căror provenienţă nu a putut fi justificată.

Exemple:

 Doi bărbaţi au fost depistaţi în timp ce conduceau autoturisme deşi se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

În urma testării şoferilor cu aparatul etilotest, rezultatele au fost de 0,67 mg/l şi 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele acestora, poliţiştii au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”.

 De asemenea, un bărbat, de 50 de ani, a fost identificat pe raza oraşului Pucioasa în timp ce transporta cu o autoutilitară 1300 de kilograme de cetină.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că acesta nu deţinea documente justificative de provenienţă pentru bunurile transportate.

Poliţiştii au procedat la sancţionarea contravenţională a conducătorului auto în conformitate cu prevederile Legii 171/2010, iar cetina a fost confiscată.

Sursa: IPJ Dâmboviţa

Adaugă un Comentariu

*