Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, februarie 18, 2018
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » DÂMBOVIŢA: 40 de liceeni şi-au pus la încercare în Munţii Bucegi curajul, voinţa şi tenacitatea

DÂMBOVIŢA: 40 de liceeni şi-au pus la încercare în Munţii Bucegi curajul, voinţa şi tenacitatea 

scoala curajului varful omu

În perioada 24-30 august 2014, s-au desfăşurat în Munţii Bucegi la Cabana Padina, activităţile practice ale proiectului „Şcoala Curajului 2014” – ediţia a VI-a, proiect finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului şi realizat de către Asociaţia Ecologică Floare de Colţ, în parteneriat cu Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” – Centrul Local „Naparis” şi Primăria oraşului Fieni.

Timp de o săptămână, 40 de tineri cu vârsta între 14 şi 19 de ani, de la patru licee din judeţul Dâmboviţa (Colegiul Naţional „Ienăchiţă Văcărescu”, Liceul Tehnologic „Nicolae Ciorănescu”, „Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgovişte şi Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Pucioasa), iubitori ai muntelui şi cu rezultate deosebite la învăţătură, au participat la o mulţime de provocări, care le-au pus la încercare curajul, voinţa şi tenacitatea.

În prima zi, programul a cuprins activităţi de speologie, în Peştera Ialomiţei şi Peştera Pustnicului din masivul Bătrâna, precum şi un concurs de orientare turistică cu ajutorul hărţii.
Programul a continuat, cu parcurgerea traseului turistic: Padina – Valea Obârşiei (marcaj bandă albastră) – Vârful Omu (2507m) – Cabana Babele (marcaj bandă galbenă) – Peştera (marcaj cruce albastră) – Cabana Padina (2525m). Ceaţa şi cele cinci grade din termometru, nu i-au oprit pe temerari să ajungă pe vârf, unde s-au bucurat de ospitalitatea cabanei şi de ceaiul fierbinte.

Dacă ziua de marţi le-a pus la încercare participanţilor rezistenţa şi spiritul de echipă, miercuri ei s-au dovedit şi foarte curajoşi, la atelierele de escaladă la panou artificial, tiroliană, căţărare la stâncă şi coborâre în rapel.

Joi, pe o vreme splendidă, tinerii împărţiţi în două grupe, au parcurs alte două trasee de drumeţie: Padina – Turbăria Lăptici – Stâna Cocora – Cabana Piatra Arsă şi Padina – Canionul Horoabelor – Drumul Grănicerilor – Şaua Strunga.

Ultimele activităţi au fost cele de ecologizare, montarea cortului contra cronometru, o întâlnire cu membri ai formaţiei Salvamont Dâmboviţa, precum şi tradiţionalul foc de tabără. La final, toţi participanţii au primit diplome şi premii.

Următoarea etapă a programului „Natura ne învaţă primii paşi în viaţă”, intitulată „Şcoală montană de iarnă”, va a vea loc în luna noiembrie şi va fi finanţată de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa.

Prundaru Marius,
Preşedinte AEFC – Coordonator proiect

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*