Știri, Muntenia-Sud, România|luni, noiembrie 18, 2019
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » DÂMBOVIŢA: A început „Răvăşitul oilor” la Runcu! Nu rata o sărbătoare pe cinste! FOTO

DÂMBOVIŢA: A început „Răvăşitul oilor” la Runcu! Nu rata o sărbătoare pe cinste! FOTO 

ravasit 3

Zile frumoase de toamnă blândă la Runcu, pe Vârful lui In, unde se desfăşoară sărbătoarea păstorească cu răsunet naţional „Răvăşitul oilor”, ajunsă anul acesta la cea de-a XXV-a ediţie. Primarul Gheorghe Brebeanu nu a lăsat ca totul acolo, în vârf de munte, să se desfăşoare la voia întâmplării sau oamenii să ajungă cu dificultate pe culmea lui In.

Drumul de la Brebu până la târg a fost asfaltat aproape în totalitate. A fost amenajată o scenă pentru spectacole, există electricitate, apă curentă, toalete ecologice, iar pe viitor, spune edilul, vor apărea alte facilităţi pentru organizarea în condiţii optime a acestui festival tradiţional de toamnă spre care vin din ce în ce mai mulţi iubitori ai obiceiurilor româneşti din întreaga ţară.

ravasit 5

Pe Vârful lui In, nici nu simţi dogoarea soarelui. Vântul adie plăcut, rece, dinspre culmile Leaotei şi Bucegilor. Anul acesta, la Runcu, parcă s-au adunat şi mai mulţi negustori, crescători de animale, oieri de pe Valea Ialomiţei sau de la Râul Alb, specialişti în pregătitul brânzeturilor şi pastramei de la Bran, Moeciu şi Fundata. Meşteri în ale pielăritului veniţi de prin nordul ţării, olari din Vâlcea, legumicultori din Dâmboviţa şi Buzău. Târg în toată regula cu tot ceea ce îi este de folos omului în gospodărie!

ravasit 4

Pe grătare sfârâiau, mai abitir decât micii, bulzurile ciobăneşti. Iubitorii de echitaţie puteau călări, evident contra cost, bidiviii îngrijiţi special pentru turişti la Complexul Potcoava din Brebu. Atmosfera de petrecere, de sărbătoare, a fost întreţinută, astăzi, de Ansamblul Folcloric Chindia din Târgovişte. Pe scenă au evoluat, spre încântarea publicului prezent, Rodica Voicu, Ileana Pavelescu, Daniela Ion, Marin Mihai Pietroşanu, Nicolae Dulgheru etc. A sosit special din Spania pentru acest eveniment Lică Marcu – fiu al satului, care a susţinut un recital dedicat în totalitate consătenilor săi.

ravasit 6

Mâine, pe scena de la „Răvăşitul oilor”, vor urca alţi artişti renumiţi ai folclorului românesc: Claudia Ghiţulescu, Irina Zoican, Marian Medregoniu, Nicolae Datcu, Gavril Prunoiu şi Haiducii. Seara, se va organiza o discotecă pentru tineri şi foc de tabără.

ravasit 1ravasit 2

Adaugă un Comentariu

*